Demisia, ori depunerea mandatului unui guvern in aceste vremuri de criza europeana si globala este un fapt care a devenit aproape banal. Mai ales a unui premier si a unui guvern care si-au asumat serioase responsabilitati economice si sociale pe linia politicilor de austeritate dictate nu doar de organizatiile internationale, ci de bunul simt economic. Firesti si asteptate, o expresie a activismului civic normal cata vreme se deruleaza fara violenta, protestele din ianuarie au accelerat acest proces, l-au facut iminent.
L-am cunoscut pe Emil Boc la Cluj, in 1991. De-a lungul acestor ani am pastrat legatura, avem prieteni comuni in catedra de stiinte politice a Universitatii “Babes-Bolyai”. Ne-am revazut cu cateva prilejuri, la Cluj, in 2006, apoi la Bucuresti in 2009, cand s-a intalnit cu filosoful politic Roger Scruton. Pretuiesc onestitatea si devotamentul sau pentru binele public, insusirile sale de om politic si de politolog, simtul echilibrului, devotamentul pentru statul de drept si curajul responsabilitatii. Au fost si sunt acestea timpuri aspre, cand politicienii platesc pentru deciziile lor, uneori extrem de nepopulare. Dar de cand este popularitatea criteriul esential in evaluarea actiunii politice? Il asigur pe domnul Emil Boc de profundul meu respect uman si profesional.
Iata mai jos comentariul politologului Cristian Preda:Ca și venirea sa la putere, demisia lui Emil Boc a venit într-un moment de criză acută.
Atunci, cauza crizei era refuzul lui Stolojan de a asuma o guvernare PDL-PSD; acum, cauza e retragerea PSD și PNL din Parlament.
La fel ca și A. Năstase în vremea lui I. Iliescu sau M. Isărescu în vremea lui E.Constantinescu, Emil Boc a ales să nu intre, ca premier, în conflict cu șeful statului.
Guvernele conduse de el au fost foarte diferite și ca structură, și ca forță parlamentară: a fost mai întâi, în 2008-2009,
