La ultima întâlnire a Consiliului Europei s-a vorbit, voa­lat, ce-i drept, despre un aşa numit plan de măsuri pe care ţările UE ar trebui să le ia pentru relansarea creşterii eco­nomice. Respectivele măsuri au în vedere unele schimbări în privinţa destinaţiei fondurilor europene. Mai precis, se propune redirecţionarea a 25% din fondurile europene neutilizate către un fond special pentru creşterea eco­no­mică şi competitivitate care să fie dirijat de Comisia Euro­peană. Dacă această măsură va deveni operaţională, Româ­nia va fi cea mai lovită ţară deoarece ea se află la coada clasamentului la capitolul accesării şi folosirii fondu­rilor UE. Astfel, din 2007 şi până în prezent, ţara noas­tră a înre­gistrat o rată de absorbţie reală de numai 5,5%. Ca urmare, în cazul realocării aşa-numitelor sume „dezan­ga­jate”, Româ­nia ar pierde sume uriaşe, estimările conducând spre 30% din totalul fondurilor direcţionate spre ţara noastră între anii 2007-2013. Deşi se zice că avem un „tratament prefe­ren­ţial” din partea autorităţilor Comunitare, anul trecut am reu­şit „performanţa” de a absorbi cu puţin peste 500 mili­­­oane euro pe toate programele structurale avute la dis­po­ziţie. Sigur, ne putem lăuda că stăm bine la numărul de proiecte depuse şi contractate pentru finanţare. Dacă discutăm însă de plăţile efectiv realizate, aici lucrurile sunt dramatic blocate. Cauzele trebuie căutate nu la Bruxelles, ci la noi acasă. Prima şi cea mai importantă rezidă din faptul că România este şi astăzi nepregătită în ceea ce priveşte asigurarea surselor de cofinanţare a proiectelor. Solicitanţii fondurilor europene s-au trezit în faţa unor situaţii de blocaj, mulţi dintre ei neavând alte surse de garantare decât dotările pentru investiţiile care fac obiectul absorbţiilor şi, implicit, al creditelor de la bănci. Al doilea obstacol l-au ridicat înseşi autorităţile române, prin impunere