În urmă cu câteva zile, dl. Mircea Cărtărescu anunța în ”Evenimentul Zilei”, ziar al cărui colaborator este de ani de zile, decizia irevocabilă de a abandona definitiv jurnalismul politic și de a-și încânta pe viitor cititorii cu orice temă, în afara ”circului nostru politic cotidian”. Nu-mi trece nici o clipă prin minte să pun în discuție sau să mă pronunț asupra deciziei dlui. Cărtărescu și rândurile pe care simt nevoie să le aștern pe hârtie nu sunt altceva decât expresia sinceră și respectoasă a nevoii unor clarificări, pentru toți cei cărora prețuitul scriitor crede că le-a dat ”o veste îmbucurătoare, mai ales pe vremurile astea de viscol şi răscoală”.
Trebuie să fii surd și orb ca să nu percepi amărăciunea fiecărui cuvânt, din scrisoare de rămas pe care editorialistul o adresează cititorilor săi. Este urmarea consecvenței cu care, pe parcursul anilor, și-a exprimat un punct de vedere fidel propriei conștiințe și la care cei care nu-i împărtășesc opiniile au ripostat în modul abominabil în care a ajuns azi să se practice ”schimbul de idei”. Situația lui nu este singulară: ”Am văzut cum, pe rând, toţi cei pe care-i admir pentru opera lor s-au retras din spaţiul public. E şi firesc: i-am văzut târâţi în toate noroaiele lumii, căci adversarul politic nu mai e nici filozof, nici scriitor, nici măcar fiinţă umană, ci doar carne de tun pentru pamflete, caricaturi şi injurii pur şi simplu. Mi-a ajuns, m-a răzbit în fine şi pe mine “. Ca atare, nu pare să existe altă soluție decât cea anunțată în scrisoarea de rămas-bun.
Nimănui nu-i este permis să aprecieze gradul de rezistență la suferință al unui semen, ca atare, repet, nici un cuvânt asupra deciziei luate. Tot ce-mi permit, sunt câteva observații sumare, asupra unor afirmații care cred că ascund o nefericită eroare. Este vorba de convingerea că părăsește ”acest domeniu (politicul – notă R.F.A.) pe car
