Demisia premierului Emil Boc a dat naştere la comentarii şi în presa străină, încă de cum s-a oficializat ştirea. Iată în cele ce urmează principalele comentarii apărute în ziarele şi revistele occientale.
Vasile Damian:
„Demisia guvernului român pe fond de nemulţumire socială”. Mai toată lumea preia această depeşă a Agenţiei France Presse, prima care a difuzat ştirea demisiei lui Emil Boc. Mihaela Rodină, una din corespondentele AFP la Bucureşti, observă că „această demisie are loc în contextul în care FMI şi Bruxelles-ul aplaudaseră reformele economice iniţiate de premierul român. E adevărat că, pe plan intern, cota de încredere a lui Boc se prăbuşise, primul ministru fiind şi tot mai contestat chiar în sânul partidului său, PDL”, mai scrie AFP.
Agenţia Reuters explică şi ea că „premierul român a demisionat în faţa manifestaţiilor anti-austeritate”. Măsurile impuse de Boc sunt descrise de ziarişti drept „draconice”. Influentul cotidian francez de seară Le Monde este cel care, sub semnătura lui Mirel Bran, revine cel mai pe larg asupra demisiei de la Bucureşti. „După ce şi-a petrecut noaptea la palatul prezidenţial în tête-à-tête cu şeful statului, Emil Boc - un apropiat al lui Traian Băsescu - şi-a anunţat demisia”, notează ziarul, subliniind totodată că „premierul a impus politica de austeritate cea mai dură din toată Uniunea Europeană: a scăzut salariile angajaţilor de la stat, a mărit rata TVA şi a pus pe tuşă peste 200.000 de funcţionari. În faţa mişcării de contestaţie din stradă, reacţia guvernului s-a dovedit insuficientă. După i-a ignorat mai întâi pe protestatari, Boc s-a decis să facă nişte concesii, mai degrabă simbolice, precum demiterea fostului şef al diplomaţiei, Teodor Baconschi”.
Sub titlul „În faţa protestelor stradale, guvernul român demisionează”, l'Humanité, ziarul comuniştilor francezi, este de părere că reforma s