Mihai Răzvan Ungureanu a fost propunerea PDL pentru postul de premier desemnat, înaintată preşedintelui Traian Băsescu, împreună cu solicitarea ca actuala structură guvernamentală să fie păstrată, fără divizări sau fuziuni de ministere, a afirmat, luni seara, fostul premier Emil Boc, potrivit Mediafax.
El a mai arătat că discuţii vor fi purtate pentru modificări în ceea ce priveşte numele miniştrilor şi că toate procedurile pentru instalarea viitorului guvern, incluzând elaborarea programului de guvernare şi votul de învestitură în Parlament, să fie încheiate cel târziu până joi.
"Am discutat că este bine ca structura actualei formule de guvernare să fie păstrată, nu cu divizări sau fuziuni de ministere. Vor fi însă schimbări în ceea ce priveşte componenţa Cabinetului", a spus Boc, la postul public de televiziune.
Premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, luni, la Palatul Cotroceni, că va începe marţi dimineaţă discuţiile cu partidele din coaliţie în vederea elaborării programului de guvernare şi a "identificării formulei optime de cabinet".
Liderii coaliţiei au convenit să înceapă încă de marţi dimineaţa consultările pentru formarea viitorului guvern, astfel încât audierile în Parlament ale noilor miniştri să fie încheiate cel târziu miercuri, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale. După finalizarea acestor proceduri va urma votul în Parlament pentru noul Cabinet.
Consultările cu premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu vor începe marţi dimineaţa, la ora 9.00, au arătat sursele.
"După discuţiile de marţi dimineaţa din coaliţie, premierul desemnat intenţionează să aibă şi întrevederi cu grupurile parlamentare ale puterii pentru discuţii privind votul care va fi acordat noului guvern. În principiu, va rămâne acelaşi număr de portofolii ministeriale, urmând ca partidele să propună nominalizări pentru posturi de mi