Weekend dificil pentru medicii de la Ambulanţa Teleorman. Zăpada, viscolul, dar şi drumurile blocate au creat probleme echipelor de intervenţie ale ambulanţei. Medicii au reuşit cu greu să ajungă la cinci dintre cazuri şi asta numai cu ajutorul utilajelor de deszăpezire.
În acest weekend, medicii de la ambulanţă au ajuns cu dificultate la pacienţii care au avut nevoie de ei. Zăpada şi drumurile blocate au creat multe neplăceri medicilor de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman. Cu toate că numărul solicitărilor din acest weekend a fost unul normal, au existat ceva probleme în ajungerea la unele cazuri. Potrivit purtătorului de cuvânt al Ambulanţei Teleorman, Cristian Popescu, s-a intervenit cu dificultate în localităţile Răsmireşti, Sericu, Talpa – Bâscoveni, Scurtu Mare şi Comoara.
“În cele din urmă am reuşit să ajungem în toate aceste locaţii cu spijinul ISU, Drumuri Naţionale, dar s-a întârziat puţin. Au fost solicitări pentru care au fost necesare şi 5-6 ore pentru rezolvarea lor”, ne-a declarat Cristian Popescu.
Ambulanţa a mai fost solicitată să intervină şi pentru 6 cazuri sociale, două persoane ridicate din Gara Videle, două de la Turnu Măgure,e, şi câte una de la Bujoreni şi Cervenia. Toate cele 6 persoane au fost transportate la spitalele de care aparţineau, iar ulterior au fost transportate în adăposturi puse la dispoziţie de primării.