Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorul de la „Unirea“ pentru care binele elevilor contează

Publicat in Adevarul, luni 6 februarie 2012 ·

Ioan Halmaghi s-a clasat pe locul al treilea în campania „Profesori cu care Braşovul de mândreşte". Dascălul face ca orele de istorie să fie cât mai plăcute şi investeşte în elevii săi.

Ioan Halmaghi este profesor de istorie la Colegiul Naţional „Unirea" şi este iubit de toţi elevii săi. De-a lungul celor 36 de ani vechime în învăţământ Ioan Halmaghi şi-a câştigat respectul prin cunoştinţele solide pe care le are, dar şi prin modalitatea de predare. Toţi elevii săi au obţinute rezultate remarcabile şi au trecut cu brio de examenele de istorie din învăţământul superior.

„La mine ora e interactivă. Am investit şi investesc totul în elevii mei şi lupt să le fie lor bine. Până acum nu am avut elev picat la Bacaluareat şi rar am avut elevi cu media sub nota 7. Am fost sever, dar m-am lăsat şi niciun elev nu a invocat duritatea în ceea ce mă priveşte. Câştig prin sarcasm la adresa lor, dar vreau să arăt că ştiu ceea ce trebuie să ştiu.Nu cred că există profesor ideal, perfect ci avem lipsuri şi trebuie să încercăm să le eliminăm pe parcurs. Elevilor trebuie să le arăţi că stăpâneşti materia, nu să te prindă că nu ştii, altfel se surpă ceva. Dacă am greşit ceva, m-am corectat diplomat ", spune Ioan Halmaghi.

A început activitatea în 1976

Dascălul este foarte apropiat de elevii săi şi spune că a îmbrăţişat meseria pe care şi-o dorea. „Am considerat întotdeauna că este vorba despre vocaţie. Am vrut să devin profesor încă din clasa a noua, fără să am o tradiţie în familie. Părinţii mei, în schimb, vroiau să mă facă ceferist şi deşi aveam o problemă de sănătate la un ochi, tata m-a scos din liceu, în clasa a noua şi m-a dus la Bucureşti, unde se înfiinţase primul liceu de CFR. Am fost respins la vizita medicală şi aşa m-am reîntors la liceul meu şi mi-am continuat studiile", îşi aminteşte Ioan Halmaghi.

Dascălul a urmat Facultatea de Istorie de la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 48 minute
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 4 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 5 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 5 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum o ora
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Violențe la Euro 2024. Poliția din Germania a evitat un măcel. Zeci de italieni înarmaţi, arestaţi înainte de a-i ataca pe fanii albanezi la Dortmund

Adevarul acum 43 minute
Aproximativ cincizeci de suporteri italieni au fost arestaţi, sâmbătă, 15 iunie 2024 înaintea meciului selecţionatei ţării lor împotriva Albaniei (2-1), de la EURO 2024, disputat la Dortmund.

Declarația pentru pacea în Ucraina, semnată de 80 din 93 de ţări la summitul din Elveţia. Ce națiuni au refuzat

Adevarul acum o ora
Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată doar de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate duminică de gazdele elveţiene, citată de dpa, potrivit Agerpres.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

25°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/32°
Constanta
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°