Este sambata dimineata la Paris si vineri seara la Papeete. Sunt 18.000 de kilometri departare si doua modalitati diferite de a trai in interiorul aceleiasi tari. Nicolas Sarkozy, presedintele Frantei, dar si presedintele tarii de peste mari, pe care nu a vizitat-o niciodata, desi o conduce de aproape cinci ani, face legatura dintre cele doua orase prin intermediul unui mesaj video adresat de la Palatul Elysee. Dovada ca traim intr-o era tehnologica si comoda pe care uneori, fiindca te indeparteaza de simtul realitatii, ajungi sa nu ti-o doresti.
Presedintele tine un discurs bine alcatuit. Atinge, in primele randuri, coarda istorica si ceea ce-i uneste, rememorand ani ca 1915, 1940 si 2002, cand fiii Pacificului s-au angajat in razboaie mult prea indepartate pentru ei, sau 1958, cand 64% dintre polinezieni si-au dat acordul sa ramana in granitele Frantei.
Apoi, se umfla ca un "cocos", afirmand ca s-ar putea ascunde in spatele autonomiei largi pe care o au polinezienii, insa nu face asta si are taria de a scoate la suprafata "eventuale zone de umbra" ale istoriei franceze - zone marcate de 30 de ani de teste nucleare in Pacific, de suprimarea miscarilor nationaliste, de nepasare economica - si pe care intentioneaza sa le repare printr-o noua lege a indemnizatiilor pentru victimele testelor nucleare, prin deschiderea arhivelor pentru istorici in cazul celebrului nationalist tahitian Pouvanaa a Oopa si prin adoptarea unor masuri economico-sociale pentru o populatie greu incercata.
In Polinezia franceza, in jur de 260.000 de suflete au asteptat mesajul primului dintre presedintii lor. Aflati rasfirati pe o sumedenie de insulite de la capatul lumii, cu probleme economice si sociale grave, cu un cancer tiroidian ce le da tarcoale prea des, ceea ce le-a transmis Sarkozy nu i-a linistit. Sentimentul lor este ca el inca trebuie sa vina sa-i
