Mesajul a fost trimis. Multumesc!

3,5 milioane de lei, bugetul Brâncoveneştiului în 2012

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 6 februarie 2012 ·

Aprobat în cadrul şedinţei Consiliului Local din 25 ianuarie, bugetul comunei Brâncoveneşti este apreciat de primarul Ordog Ferencz ca fiind mulţumitor şi realizabil, doar în măsura în care administraţia locală va reuşi să bifeze veniturile propuse pentru 2012.

Reporter: Care e valoarea bugetului comunei Brâncoveneşti pentru acest an?

Ordog Ferencz: Bugetul comunei Brâncoveneşti pe anul 2012, comparativ cu cel de anul trecut, este aproximativ acelaşi. Cifric, el are valoarea de 3.527.000 de lei, inclusiv salariile profesorilor, ale angajaţilor de la primărie şi evident ale asistenţilor sociali. Din păcate, comparativ cu 2011, din sumele alocate de la Finanţe şi Consiliul Judeţean am primit mai puţin. Sperăm şi încercăm ca din venituri proprii să echilibrăm bugetul ca să putem să mişcăm şi în acest an, indiferent de data la care vor fi organizate alegerile.

Rep.: După ce criterii aţi gândit bugetul?

O.F.: Am întocmit proiectul de buget dar am zis că în prima fază trebuie să realizăm veniturile propuse. Degeaba am făcut noi planificări, când de exemplu am un raport cu 38 de probleme importante pentru cele cinci sate ale comunei Brâncoveneşti pe care trebuie să le rezolvăm în acest an. Doar aşa vom reuşi să rezolvăm problemele respective, dacă reuşim să realizăm bugetul propus.

Rep.: Apropo de venituri proprii… care a fost gradul de colectare a impozitelor şi taxelor în 2011?

O.F.: Anul trecut gradul de colectare a taxelor şi impozitelor a fost de aproape 85%. Din păcate, au fost nişte probleme, mulţi cetăţeni au rămas datori pentru că au aşteptat să vină banii pentru încălzirea cu lemne pe care să îi folosească pentru plata impozitului. Aceşti bani au venit abia în ianuarie, de aceea procentul e mai mic.

Rep.: Ce priorităţi aveţi pentru 2012?

O.F.: În fiecare an, în şedinţa Consiliului Local din luna ianuarie prezint un

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum a primit Casa Albă vestea că nu Trump a câștigat premiul Nobel pentru Pace: „Nu va mai fi niciodată un om ca el”

HotNews acum o ora
Comitetul norvegian care a decis să nu-i acorde lui Donald Trump premiul Nobel pentru Pace pe care îl dorea foarte mult „a pus politica înaintea păcii”, a afirmat directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung. „Președintele Trump va continua

Captură record în Portul Constanţa Sud: 4,8 milioane de bancnote contrafăcute descoperite de Poliţia Română şi Autoritatea Vamală Română / Valoarea însumată a bancnotelor false depăşea 960 de milioane de euro

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia Română şi Autoritatea Vamală Română au descoperit, în Portul Constanţa Sud, 160 de colete cu bancnote contrafăcute, fiind, în total, 4,8 milioane de bancnote. Valoarea însumată a bancnotelor

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța! Recomandările Primăriei

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă mâine, în intervalul orar 09:00-18:00. În intervalul menționat, în Dobrogea, vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 50...60 km/h și izolat 70 km/h. Local și temporar, intensificări ale vân

VIDEO Viktor Orban, filmat în timp ce cântă într-un restaurant din Cluj-Napoca. „Noi nu plecăm de aici”

HotNews acum 6 ore
Premierul ungar Viktor Orban a fost surprins, joi seară, într-un restaurant din Cluj-Napoca, în timp ce cânta un cântec maghiar, alături de mai multe persoane, relatează Cluj24. Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la C

12 milioane de euro pentru fermierii ROMÂNI. Cum se alocă banii europeni din rezerva pentru agricultură

Gandul acum 2 ore
Vin vești bune pentru fermierii din România. Comisia Europeană a adoptat – vineri – o propunere de a furniza aproape 50 de milioane euro din rezerva pentru agricultură pentru a sprijini fermierii din sectorul fructelor, fructelor cu coajă lemnoasă ș

Captură uriașă în Portul Constanța: aproape un miliard de euro în bancnote contrafăcute, confiscate de polițiști

Adevarul acum 13 minute
Aproximativ 5 milioane de bancnote contrafăcute care însumau aproape 1 miliard de euro au fost descoperite de polițiști şi de Autoritatea Vamală Română, în Portul Constanţa Sud.

Polonia oferă ajutor Ucrainei după atacurile ruseşti masive asupra infrastructurii energetice

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Generatoare, surse suplimentare de energie electrică şi un terminal de GNL sunt la dispoziţia Ucrainei, a anunţat vineri ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, în contextul în care Rusia co

Armistiţiul din Fâșia Gaza a intrat în vigoare. Mii de palestinieni se îndreaptă spre nord

Adevarul acum 2 ore
Armata israeliană (IDF) a anunţat vineri că acordul de încetare a focului în Gaza a intrat în vigoare, iar trupele s-au retras la liniile de desfăşurare convenite în planul de pace.

Prima reacție a Spaniei după ce Trump a spus că „ar trebui dată afară” din NATO

HotNews acum 25 minute
Spania își reafirmă angajamentul față de NATO, iar națiunea este membru „cu drepturi depline” al alianței, a declarat vineri o sursă guvernamentală de la Madrid, citată de Reuters. Replica vine la o zi după ce președintele american Donald Trump a sp

Vremea

București
acum

20°
vin.

9°/20°
sâm.

9°/16°
dum.

11°/18°
lun.

12°/19°
Iasi
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/15°
lun.

10°/12°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/16°
dum.

10°/16°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

9°/16°
sâm.

8°/11°
dum.

9°/13°
lun.

9°/13°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/19°
lun.

9°/17°