La o lună după ce a devenit primul român ajuns pe schiuri la Polul Sud, bănăţeanul de 47 ani s-a întîlnit cu elevii de clasa a III-a şi a IV-a ai unei şcoli din Reşiţa. S-a născut o oră de basm, despre curaj, antrenament, drapelul tricolor şi "forţele care te duc acolo unde vrei să ajungi", după care copiii murmurau: "Parcă am fost şi noi cu el!"

Ianuarie cu soare şi ger la Reşiţa, unde iarna bîntuie scîrţîind tabla combinatelor goale. O curte de şcoală primară în care ninge repede. Printr-o fereastră uriaşă, se disting într-un amfiteatru miniatural capetele unor copii: aşezaţi în rînduri perfecte, cu uniforme şi ochelari, par captivaţi de ceva serios şi nemaiştiut care se întîmplă în faţa tablei.

Pe un panou alb rulează imagini de la Polul Sud: nămeţi nemărginiţi, alături de care fulgii reşiţeni cad umil, dincolo de ziduri. Un film proiectat de pe laptop, metamorfoza cărţilor lui Jack London. Zgribulit în imaginile Antarcticii, blînd şi surîzător în faţa puştilor de 8-9 ani, povesteşte Coco Galescu. Primul român ajuns pe schiuri la Polul Sud, pe 13 decembrie anul trecut, pe traseul de peste 500 de km al legendarului Amundsen.

Busola din suflet şi gîndurile bune

Elevii de clasa a III-a şi a IV-a de la Şcoala nr. 7 din Reşiţa îl cunosc deja pe Coco: el îi învaţă să schieze, aventurile lui se aud pentru prima oară, după fiecare expediţie, în clasele lor. "Călătoria mea la Polul Sud se va încheia abia cînd le voi povesti copiilor, la întoarcere", spunea Galescu în noiembrie, înaintea plecării.

Tipul încercănat, pe care ascensiunile l-au ros pe dinafară, vorbeşte înflăcărat, cu un accent bănăţean care leagă poveştile. În faţă, 60 de ţînci cu guri căscate şi ochi sprinţari: "Sînt doi paşi fără de care n-aş fi reuşit: primul e să nu-ţi pierzi busola, în Antarctica sau în viaţă. Sensul îl găseşti mereu dacă te consulţi cu su