În urmă cu doi ani şi jumătate, pe când îşi ascuţea coasa în regim de PR la o fermă din Ialomiţa, prim-ministrul Emil Boc a lansat o provocare: dacă există vreun ziarist care ştie să cosească la fel de bine ca el, îl va invita la o şedinţă de Guvern.

Un aşa afront nu voi înghiţi, mi-am zis, şi am decis ca-n poveştile copilăriei: decât în săbii să ne tăiem, mai bine în coase să ne măsurăm! Nesfârşitele fâneţe puse la pământ în lungile veri toride, de la cântatul cocoşilor până după apusul soarelui, m-au îndemnat să intru în jocul domnului Boc. S-o cosi bine la Răchiţelele Clujului, dar nici în Brădicenii Gorjului nu se taie frunză la câini. Plus că mai e în joc şi onoarea nereperată a presei române...

Domnul Boc a zis: de acord, ne întâlnim şi cosim, ne amintim cum era în tinereţe, dar în scurtă vreme a început să reteze profesionist salariile şi pensiile, după care a constatat că trecuse momentul prielnic. Era exact imaginea de care nu avea nevoie şeful Guvernului: aceea de omul cu coasa. Tristul destin al unui premier de criză.

Cu cât Emil Boc îşi amâna plecarea din Palatul Victoria, proiectata noastră partidă de cosit era imposibil de pus în practică. Îmi şi făceam calcule: dacă rămâne la Guvern până la alegerile din toamnă-iarnă, vom putea cosi împreună abia în vara anului 2013. Iată însă că mandatul se scurtează, astfel că ne vom vedea cu un an mai devreme. Criza a luat, criza a dat!

Abia aştept să-mi dau întâlnire cu domnul Boc într-o fâneaţă coaptă, numai bună de trecut prin lama coasei. Nu pentru a ne întrece, căci nu există campionate mondiale de cosit, ci pentru a privi lumea de la profunzimea firului de iarbă. Să umplem un urcior cu apă de izvor, să batem coasa la umbra unui stejar bătrân, să mâncăm brânză cu roşii şi slană, plus o ceapă spartă-n pumn, iar în dogoarea amiezii, când o arde soarele mai tare, să tragem un pui de somn, c