Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conjunctura favorabilă de pe plan intern şi extern atrage străinii pe bursă

Publicat in Ziarul Financiar, luni 6 februarie 2012 ·

Brokerii de pe bursă spun că aprecierile bursei vor continua în măsura în care nu vor mai apărea surprize de pe plan extern legate de criza datoriilor din zona euro.

"Dacă pe plan extern se observă o «îndulcire» a discursurilor în legătură cu modalitatea de rezolvare a situaţiei datoriilor, asupra pieţei din România planează şi efectul dividendelor care ar putea fi acordate de către unele dintre companii. În plus, cred că pe lângă investitorii locali şi-au făcut prezenţa şi unii jucători străini, pentru că se observă o îmbunătăţire semnificativă a volu­melor. În acest context, dacă nu vom avea surprize neplăcute în legătură cu criza datoriilor din Europa, situaţia actuală ar trebui să se menţină", a declarat Adrian Bărbulescu, director adjunct de operaţiuni la firma de brokeraj Prime Transaction.

Bursa de la Bucureşti a crescut vineri cu 1% şi a încheiat un nou maxim al ultimelor şase luni, într-o piaţă în care acţiunile Fondului Proprietatea au urcat pentru a 16-a şedinţă consecutiv şi au înregistrat cel mai ridicat nivel pentru ultimele şapte luni.

Un nivel mai ridicat al indicelui general al pieţei, BET-C, decât cel de vineri a fost atins la 5 august. Raportat la nivelul de la finalul anului trecut, indicele BET-C este cu 13,2% mai sus.

La închiderea şedinţei de vineri, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 1,52%, iar titlurile companiilor din sectorul ener­getic plasau indicele BET-NG cu 1,25% peste închiderea de joi.

Totodată, acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP) au ridicat indicele BET-FI cu 1,54%.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 62,5 milioane lei (14,3 milioane euro), sumă cu 8% peste rulajul şedinţei precedente, de 58,1 milioane lei (13,3 milioane euro).

Top câştigători şi perdanţi la bursă

Acţiunile Fondului Proprietatea au înregistra

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Rezultate finale în judeţul Mehedinţi: Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă pe primee două locuri

News.ro acum 23 minute
Marcel Ciolacu se află pe primul loc al preferinţelor în urma primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, în judeţul Mehedinţi, potrivit rezultatelor finale. Pe locul al doilea se află Nicolae Ciucă.

Surse: Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de lider al partidului PNL

Mediafax acum 2 ore
Demisia vine după mai multe apeluri din acestă searp ale unor voci importante din PNL. „Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar s

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 3 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 4 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 3 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Diana Șoșoacă, după rezultatul surpriză de la prezidențiale: „Cine sapă groapa altuia, cade primul în ea”

HotNews acum 27 minute
Europarlamentarul Diana Ivanovici Șoșoacă a publicat duminică noapte, după primul tur al alegerilor prezidențiale, un mesaj pe pagina ei de Facebook în care afirmă că decizia Curții Constituționale a României (CCR), prin care ea a fost eliminată din

Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?

Mediafax acum o ora
Frig, cald, ploaie, zăpadă, te duci şi votezi împotriva tuturor. Tot ceea ce ai votat e un capital pe care l-ai investit în acest proiect de schimbare a guvernanţei din România. Aducem democraţia pe baza ei universală, istorică, numită: puterea ta!

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 3 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 2 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum o ora
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°