Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În Europa se amână meciuri! Mai multe partide au fost reprogramate din cauza zăpezii şi a frigului

Publicat in Pro Sport, luni 6 februarie 2012 ·

Zăpada şi frigul nu fac probleme doar românilor. Aproape toată Europa suferă în aceste zile din cauza iernii şi, practic, nu există zi în care un meci să nu fie amânat sau întârziat din cauza terenurilor impracticabile.

Vremea este inamicul public numărul unu al fotbaliştilor. De câteva zile bune, majoritatea meciurilor de pe Bătrânul Continent se desfăşoară în condiţii foarte grele sau pur şi simplu sunt amânate. Cele mai afectate sunt campionatele Italiei şi Franţei, acolo unde, în etapa din weekend, principalul obiectiv al jucătorilor a fost menţinerea echilibrului. Asta în cazul în care meciurile s-au disputat, pentru că au existat şi cazuri în care s-a decis să se joace în altă zi.

MILAN - NAPOLI

Meciul din etapa a 22-a din Serie A ar fi trebuit să se dispute sâmbătă seara, la ora 21:45, dar vicepreşedintele gazdelor, Adriano Galliani, a cerut amânarea pentru o altă dată, din cauza gerului şi a zăpezii. Nu a obţinut decât o devansare cu câteva ore, iar partida a ajut loc ieri, la ora 16:00, terminându-se la egalitate, 0-0!

CESENA - CATANIA

Întâlnirea dintre cele două echipe nu a mai avut loc sâmbătă pentru că terenul era acoperit cu un strat de zăpadă de 60 de centimetri!

ST. ETIENNE - LORIENT

Partida din Ligue 1 a început sâmbătă seara la ora programată, dar a fost oprită de arbitru în minutul 9, din cauză că terenul era îngheţat, iar frigul era insuportabil. Bănel Nicoliţă începuse meciul ca titular.

DE GRAAFSCHAP -TWENTE

Adversara Stelei din "16"-imile Europa League ar fi trebuit să joace ieri în campionat, dar condiţiile meteo au împiedicat desfăşurarea meciului. Din cauza zăpezii, partida a fost amânată.

CAEN - AUXERRE

Decizia de amânare a partidei a fost luată aseară, cu numai două ore înainte de start. Motivul: terenul îngheţat şi gerul năprasnic. Şi p

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 18 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 57 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru săptămâna 14 - 20 iulie 2025. Este multă forfotă în plan profesional la începutul săptămânii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 29 minute
Berbec În primele zile ale perioadei analizate ai nevoie de odihnă, retragere din forfota cotidiană și meditație interioară. Rezervă momente numai pentru tine și sufletul tău, lăsând deoparte grijile. Este o perioadă tensionată, cu suișuri și coborâ

Trump va trimite rachete Patriot în Ucraina. „Putin vorbește frumos, iar seara bombardează”

Adevarul acum 15 minute
Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

VIDEO Chelsea, campioana lumii: Victorie surprinzătoare cu PSG în finala CM al Cluburilor

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea este campioana lumii, titlu cucerit după ce a câștigat categoric, scor 3-0, finala Campionatului Mondial al Cluburilor disputată împotriva lui PSG. Porniți ca favoriți, francezii s-au văzut c

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°