Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce efecte pot avea două pahare de alcool băute zilnic asupra organismului

Publicat in Gandul, luni 6 februarie 2012 ·

Persoanele care beau două pahare de vin sau de bere pe zi prezintă un risc crescut de a se confrunta cu diferi afecţiuni, printre care şi cancerul oral, atenţionează specialiştii. Experţii menţioanează că excesul de alcool are efecte negative asupra organismului, informează Daily Mail.

Autorităţile din domeniul sanitar din Marea Britanie au demarat o campanie de conştientizare a populaţiei asupra efectelor pe care excesul de alcool îl are asupra corpului. Dincolo de predispoziţia la cancer, alcoolul distruge ficatul, duce la apariţia bolilor de inimă şi creşte presiunea sanguină.

Înainte de a lansa această campanie, experţii au realizat un studiu pentru a vedea cunoştinţele pe care englezii le au referitor la consumul de alcool. Studiul, realizat pe 2.000 de voluntari, a scos în evidenţă faptul că 85% dintre cei chestionaţi nu ştiau că alcoolul băut peste limitele recomandate creşte riscul apariţiei cancerului la sân.

Datele sondajului mai arată că 65% dintre voluntari nu ştiau că alcoolul este responsabil de apariţia cancerului de colon, 63% nu ştiau că acest tip de băutură predispune la pancreatită şi 59% habar nu aveau că alcoolul creşte riscul de apariţie a cancerului oral.

În plus, 30% nu au realizat că excesul de alcool duce la creşterea presiunii sanguine, iar 37% nu ştiau că acest tip de băutură este un factor important în apariţia infertilităţii, atât în rândul femeilor, cât şi al bărbaţilor.

Experţii din domeniul sanitar consideră că e nevoie de astfel de campanie în condiţiile în care, potrivit statisticilor, alcoolul este responsabil de apariţia anuală a cel puţin 13.000 de cazuri de cancer numai în Regatul Unit.

Băuturile alcoolice - efect toxic asupra organismului

Un studiu publicat în jurnalul BioMed Central's Immunology arată că alcoolul scade capacitatea organismului de a lupta împotriva infecţiilor vir

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, despre viitorul Executiv: Sunt de acord să ne asumăm toată responsabilitatea pentru a forma un guvern stabil

HotNews acum 21 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat marţi, la Antena 1, că este de acord să îşi asume toată responsabilitatea pentru a face parte dintr-o formulă de guvernare care să dea un guvern stabil, potrivit News.ro. Bolojan a punctat

VIDEO Unde se află George Simion, în timp ce Nicușor Dan participă la dezbaterea de la Antena 3

HotNews acum 2 ore
Antena 3 CNN organizează marți seară o dezbatere între cei doi candidați intrați în turul doi al alegerilor prezidențiale, Nicușor Dan și George Simion. Deși ambii au fost invitați, liderul AUR nu participă la evenimentul televizat, postul de știri

Ilie Bolojan: PSD și PNL au responsabilitatea să corecteze lucrurile care s-au acumulat în mod greșit

G4Media acum o ora
Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal „au responsabilitatea să corecteze lucrurile care s-au acumulat în mod greşit” în guvernările pe care le-au girat, a declarat marţi preşedintele interimar Ilie Bolojan, transmite Agerpres. Susțin

Nicușor Dan: „Matei Păun nu candidează la o funcție publică și putem să-l lăsăm acasă”

Gandul acum 33 minute
Nicușor Dan a explicat la „dezbaterea” electorală de la Antena3 de ce Matei Păun, unul dintre finațatorii săi, nu și-a exprimat public, fie și prin rolul de simplu spectator, susținerea în sală. Nicușor Dan a afirmat că, în cazul victoriei, Păun nu

Ce notă ar da Nicușor Dan sistemului educațional din România: Îngrozit de ce se cere la clasa a II-a

Mediafax acum 29 minute
„Între 5 și 6, aș spune (că aș nota sistemul educațional din România – n.r.)”, a spus Nicușor Dan la Antena 3 CNN, întrebat ce notă ar da educației din România. Dan a dat propriul exemplu afirmând că unui copil cu condiția lui i-ar fi imposibil azi

Nicuşor Dan, despre religie: am început să cred că cineva mă ţine în braţe

Mediafax acum 47 minute
Nicuşor Dan a participat la dezbaterea organizată marţi seara de Antena 3 CNN. El a fost întrebat cum se raportează la religie. „Am avut o conexiune cu divinitatea când eram mic, mă duceau bunicii la biserică (…) Apoi am crezut că sunt centrul unive

George Simion, despre românii din diaspora: Trebuie să continue ceea ce fac acolo, că fac bine

Mediafax acum 3 ore
George Simion a răspuns că românii din diaspora ar trebui sprijiniţi prin instituţiile statului din străinătate, cum ar fi consulatele sau ambasadele. „În primul rând, românii noştri din Italia, din Spania, din Germania, din Anglia şi din multe alte

Nicușor Dan nu exclude un premier PSD dacă va câștiga alegerile prezidențiale: „Nu pot să dau un răspuns în momentul acesta”

Libertatea acum 12 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat luni, 12 mai, la Digi24, că și-l dorește premier pe Ilie Bolojan dacă va ajunge președinte, dar a adăugat că nu poate garanta acest lucru.

Curtea de Apel Cluj a respins cererea Bankwatch de oprire a lucrărilor la gazoductul Tuzla-Podişor. Mesajul lui Burduja

Gandul acum 2 ore
Curtea de Apel Cluj a respins marți cererea Bankwatch de suspendare a autorizaţiei de construire şi de oprire a lucrărilor la proiectul gazoductului Tuzla-Podişor. Lucrarea este finalizată în proporţie de peste 95% şi va aduce gazul din Marea Neagră

Curtea de Apel București a decis că elevul român suspectat de amenințări cu bombă nu va fi extrădat în SUA pentru a fi anchetat de FBI

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea de Apel București a respins marți cererea autorităților americane de extrădare a unui elev român în vârstă de 17 ani, acuzat că a trimis sute de amenințări cu bombă unor instituții de peste ocean și că a manipulat fete minore pentru a se anga

Vremea

București
acum

13°
mar.

8°/16°
mie.

7°/22°
joi

9°/23°
vin.

11°/22°
Iasi
acum

10°
mar.

4°/17°
mie.

7°/18°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
Constanta
acum

mar.

8°/14°
mie.

9°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

mar.

2°/15°
mie.

5°/15°
joi

7°/18°
vin.

6°/12°
Timisoara
acum

mar.

3°/18°
mie.

2°/19°
joi

7°/22°
vin.

6°/14°