Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a descoperit o nouă planetă asemănătoare Terrei

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 6 februarie 2012 ·

O echipă internaţională de astronomi a anunţat, joi, descoperirea unei noi exoplanete care este potenţial locuibilă, ridicând astfel la patru numărul planetelor aflate în afara sistemului nostru solar detectate de comunitatea ştiinţifică mondială. „Această planetă este cea mai bună dintre candidatele recente în ceea ce priveşte capacitatea de menţinere a apei în stare lichidă la suprafaţa ei şi ar putea să adăpostească viaţa, în formele cunoscute de noi”, a declarat Guillem Anglada-Escude, coordonatorul acestei echipe de savanţi, care au lucrat la Institutul pentru Ştiinţă Carnegie din Washington. Planetă GJ 667Cc se află pe orbita unei stele denumite GJ 667C, situată la aproximativ 22 de ani-lumină de Terra (1 an lumină echivalează cu 9.460 de miliarde de kilometri). Planeta efectuează o rotaţie în jurul stelei sale în aproximativ 28 de zile şi are o masă de cel puţin 4,5 ori mai mare faţă de Terra. Planeta este şi cu 50% mai mare decât planeta noastră. GJ 667Cc se află pe o orbită care o plasează la o distanţă potrivită de steaua ei, fiind în zona locuibilă, unde temperaturile nu sunt nici prea ridicate, nici prea scăzute, permiţând apei să rămână în stare lichidă la suprafaţă. Cercetătorii au descoperit în acelaşi timp o serie de indicii care îi fac să afirme că cel puţin o altă exoplanetă, dacă nu chiar două sau trei, orbitează în jurul aceleiaşi stele. Noua descoperire demonstrează faptul că planetele potenţial locuibile pot să se formeze într-o mai mare varietate de medii decât se credea până în prezent. Astronomii au folosit datele publicate de Observatorul European Austral din Chile şi măsurătorile efectuate de telescopul Observatorului Keck din Hawaii.

Autori: a.b.

O echipă internaţională de astronomi a anunţat, joi, descoperirea unei noi exoplanete care este potenţial locuibilă, ridicând astfel la patru numărul planetelor aflate în afara s

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

#ConstanțaEsteBine 12 mai 2025. Astăzi este luna plină în Scorpion

Ziua Constanta acum o ora
12 mai 2025 Astăzi este luna plină în Scorpion, zi în care se culeg plante de leac, chiar la lumina lunii, după apusul soarelui. Începem săptămâna în forță și efectele sale se vor resimți pe câteva zile bune, de acum înainte. Nu este o zi bună pentr

Mâine se deschide METAL SHOW & TIB 2025, cel mai mare târg tehnic din România!

G4Media acum 2 ore
Între 13 și 16 mai, pavilionul B2 din ROMEXPO devine HUB-ul inovației industriale, găzduind METAL SHOW & TIB 2025 – cel mai important târg dedicat industriei de prelucrare a metalelor, tehnologiilor și echipamentelor industriale din România. Organiz

Eliberarea unui ostatic israeliano-american de către Hamas nu va conduce la ”niciun armistiţiu”, anunţă Netanyahu

News.ro acum o ora
Eliberarea unui ostatic israeliano-american anunţat de către Hamas nu va conduce la niciun armistiţiu în Fâşia Gaza şi nici la eliberarea vreunui deţinut palestinian, anunţă luni premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP. Benjamin Netany

INS: Exporturile României au crescut cu 2,7% în primele trei luni, la 23,599 miliarde euro, iar importurile au crescut cu 8,1%, la 32,053 miliarde euro/ Deficitul balanţei comerciale, mai mare cu 26,9%

News.ro acum 56 minute
Exporturile României au crescut cu 2,7% în primele trei luni ale anului, la 23,599 miliarde euro, iar importurile au crescut cu 8,1%, la 32,053 miliarde euro, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele Institutului Naţional de Sta

Trump anunță un ordin executiv care va duce la scăderea cu până la 80% a preţului medicamentelor

HotNews acum 2 ore
Donald Trump a anunţat pe Truth Social că va semna un ordin executiv care va duce, în opinia sa, la reducerea preţurilor medicamentelor eliberate pe bază de reţetă în SUA cu 30% până la 80%, relatează AFP, citată de News.ro. „Statele Unite plătesc a

Harghita: Pompierii au reluat luni dimineaţă misiunea de căutare a unui bărbat care ar fi căzut în râul Mureş

News.ro acum o ora
Pompierii din judeţul Harghita au reluat, luni dimineaţă, misiunea de căutare-salvare a unui bărbat despre care existau informaţii că ar fi căzut, cu o zi în urmă, în râul Mureş, în dreptul municipiului Topliţa, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii

Promisiunea glo prinde rădăcini! Peste 23.000 de copaci plantați în Buzău și Călărași, în campania ”Reciclăm & Plantăm Împreună!”

Gandul acum 2 ore
București, 10 mai 2025 – Pentru a patra oară de la începutul campaniei ”Reciclăm & Plantăm Împreună”, echipa glo din cadrul BAT România s-a reunit cu o misiune clară: să transforme angajamentul asumat față de mediu în rezultate concrete. Campania „R

Doi norocoși au câștigat la Loto 6/49 și Noroc premii de 1,96 și, respectiv, 2,45 milioane de euro

Libertatea acum 29 minute
Două persoane au câștigat premii uriașe la tragerile loto de duminică, 11 mai 2025, totalizând împreună peste 4,4 milioane de euro, informează Observator.

Cutremur în România astăzi, 11 mai 2025. Ce magnitudine a avut

Libertatea acum 29 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4,6 pe scara Richter s-a produs astăzi, 11 mai, în zona seismică Vrancea, potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Programul „Rabla pentru tractoare" debutează luni, cu un buget de 500 de milioane de lei

Adevarul acum 54 minute
Programul "Rabla pentru tractoare" demarează luni, iar timp de o săptămână sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii, iar solicitanţii pot aplica online, prin intermediul aplicaţiei informatice, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (

Vremea

București
acum

lun.

8°/17°
mar.

9°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

4°/16°
mar.

4°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

10°
lun.

7°/18°
mar.

7°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/16°
mar.

2°/14°
mie.

5°/16°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

lun.

4°/19°
mar.

3°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°