Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-au împărţit fondurile. Primăria Alba Iulia investeşte în Cetate, străzi şi valorificarea „Mamutului“

Publicat in Adevarul, luni 6 februarie 2012 ·

Până la prima rectificare, administraţia din Alba Iulia mizează pe un buget de 232 milioane de lei pentru anul în curs. Aproape jumătate din sumele prognozate provin din fonduri europene şi de la bugetul de stat.

Bugetul pe anul în curs prevede venituri de 232 milioane de lei. Suma este cu 36 la sută mai mare decât cea realizată în 2011.

Potrivit schemei de repartizare a sumelor întocmită de specialiştii Primăriei, aproximativ 60 la sută din fonduri vor fi direcţionate spre schimbarea la faţă a Cetăţii şi valorificarea zonei „Mamut-Parc Dendrologic-Valea Popii“. Sumele alocate pentru valorificarea Cetăţii vizează continuarea lucrărilor în centrul fortificaţiei, scoaterea la lumină a zidului de vest al fortificaţiei.

O componentă importantă a bugetului, estimată la 35 la sută, este dirijată spre reparaţii curente şi modernizarea unor străzi din oraşul de jos, Oarda, ieşirile din oraş spre Cluj şi Zlatna.

Cheltuielile de personal ar urma să consume 19 la sută din bugetul total. Pentru evenimentele culturale ce vor avea loc în 2012 la Alba Iulia a fost prevăzută suma de 3,5 milioane de lei.

Veniturile proprii ale Primăriei sunt estimate la 31,5 milioane de lei. Restul banilor ar urma să vină de la Uniunea Europeană, prin derularea unor proiecte cu finanţare nerambursabilă, dar şi de la bugetul de stat. În cea de-a doua categorie intră sumele defalcate din TVA, subvenţiile pentru sănătate, încălzire.

Bugetul, votat doar de consilierii PDL

Schema de cheltuieli propusă de administraţia locală a trezit luni, nemulţumiri în rândul consilierilor locali. „N-am văzut în buget niciun leu pentru dezvoltarea economică a oraşului. Din punctul meu de vedere 3-4 la sută din bugetul total ar trebui canalizat spre dezvoltarea economică a oraşului “,a apreciat Sorin Coşeriu, consilier PNL. „Primăria pune la dispoziţie teren pentru investi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 7 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Meciul CFR Cluj-Rapid: Marius Şumudică – Per total sunt nemulţumit, pentru că meritam să câştigăm

News.ro acum 56 minute
Marius Şumudică, antrenorul formaţiei Rapid, crede că echipa sa putea câştiga la Cluj şi speră ca giuleştenii să prindă play-off-ul. „Să fiu sincer, pentru că am egalat pe final, sunt mulţumit. Dar per total sunt nemulţumit, pentru că meritam să câş

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 2 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 12 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 2 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 5 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°