Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci curse aeriene au fost anulate pe Aeroportul din Iaşi din cauza ninsorii

Publicat in Gandul, luni 6 februarie 2012 ·

Cinci curse aeriene care trebuia să decoleze sau să aterizeze pe Aeroportul din Iaşi au fost anulate luni, până în prezent, în timp ce zborul de Viena a fost redirecţionat spre Aeroportul Otopeni, din cauza ninsorii şi a vizibilităţii reduse.

Directorul Aeroportului Iaşi, Gheorghe Corjăuţeanu, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX că până la ora 15.30, au fost anulate două curse Bucureşti-Iaşi, două curse Iaşi-Bucureşti, toate aparţinând companiei Tarom, precum şi zborul Carpatair Timişoara-Iaşi, care trebuia să aterizeze la Iaşi, la ora 10.00.

Totodată, zborul de Viena, care urma să ajungă la Iaşi la ora 13.00, a fost redirecţionat spre Aeroportul Otopeni, unde a aterizat în condiţii de siguranţă.

Luni, pe Aeroportul din Iaşi a aterizat un singur avion, cel de Bucureşti, zborul înregistrând o întârziere de o oră şi jumătate.

"Cauza anulării zborurilor o reprezintă condiţiile meteo nefavorabile. Vizibilitatea e redusă, nu se văd balizele. Doar un zbor de Bucureşti a putut veni, însă a ajuns la ora 10.30, faţă de ora 9.00, cum era programat. Avionul de Viena a ajuns deasupra aeroportului, dar nu a putut ateriza, aeronava fiind redirecţionată spre Bucureşti", a afirmat directorul aeroportului ieşean.

El a precizat că, cel mai probabil, vor fi anulate toate zborurile de luni de pe aeroportul ieşean.

"Mai avem cinci curse azi (luni – n.r.), între care două Bucureşti-Iaşi şi două retur, precum şi avionul de la Timişoara. Îmi este greu să cred că se va putea opera în următoarele ore. Meteorologii spun că la Iaşi ninsorile se vor opri la miezul nopţii, iar cel mai probabil de mâine dimineaţă activitatea reintră în normal", a spus Gheorghe Corjăuţeanu.

Cinci curse aeriene care trebuia să decoleze sau să aterizeze pe Aeroportul din Iaşi au fost anulate luni, până în prezent, în timp ce zborul de Viena a fost red

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu, despre anunţul lui Antonescu privind suspendarea de la candidatura la prezidenţiale: Partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Sper că nu vor încerca acum cu Ponta, am avea expuse moaştele "sfântului" USL”

News.ro acum 5 ore
Candidatul independent la Preşedinţie, Daniel Funeriu, consideră că partidele care „i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat” lui Crin Antonescu, liberalul care şi-a anunţat, sâmbătă seară, suspendarea de la candidatura la alegerile prezidenţiale,

UPDATE - Crin Antonescu: Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025/ Ce spun Nicuşor Dan, Daniel Funeriu şi USR

News.ro acum 5 ore
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegeri

Cancelarul austriac Karl Nehammer anunță intempestiv că demisionează

HotNews acum 8 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunțat sâmbătă că se va retrage din funcția de cancelar și de președinte al partidului său „în următoarele câteva zile”, după încheierea negocierilor cu social-democrații pentru formarea următoru

Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la vârsta de 47 de ani

News.ro acum 10 ore
Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la domiciliul său din Los Angeles. El avea 47 de ani. Jeff Baena, cunoscut mai ales pentru filmele "Life after Beth" şi "The Little Hours", era căsătorit cu actriţa Aubrey Plaza. Cineastul a murit vineri l

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, anunţă că va demisiona „în următoarele zile”

News.ro acum 8 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunţat sâmbătă că se va retrage din funcţia de cancelar şi de preşedinte al partidului său „în următoarele zile”, după ce a pus capăt negocierilor cu social-democraţii pentru formarea următorului

Păcura scursă în Marea Neagră a ajuns pe plajele din Crimeea. A fost instituită stare de urgenţă la Sevastopol

News.ro acum 11 ore
Pe plajele peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Federaţia Rusă, au fost observate pete de păcură, care a ajuns în Marea Neagră în urma scufundării a două tancuri petroliere ruseşti. Aşa-numitul guvernator al Crimeei, Mihail Razvojaev, a anunţat că,

Un corespondent de război rus a fost ucis de o dronă în estul Ucrainei, anunță Izvestia

HotNews acum 7 ore
Cotidianul rus Izvestia a anunțat sâmbătă că unul dintre reporterii săi a fost ucis de un atac cu dronă în apropierea orașului Donețk din estul Ucrainei, relatează Reuters. „Armata ucraineană a lansat un atac cu dronă asupra unei mașini civile care

Casa în care a fost filmat serialul „Breaking Bad”, scoasă la vânzare

Mediafax acum 8 ore
Cu toate că serialul s-a încheiat în urmă cu mai bine de un deceniu, atât casa, cât şi alte locuri de filmare din oraş continuă să atragă turişti curioşi. Fanii se adună adesea în faţa locuinţei, iar uneori, sute de maşini trec pe acolo într-o singu

Rusia ameninţă Ucraina cu represalii după noul atac cu rachete ATACMS

G4Media acum 12 ore
Rusia a promis sâmbătă Ucrainei represalii după ce armata ucraineană a lansat vineri o nouă salvă de rachete americane ATACMS asupra unor ţinte pe teritoriul rus, genul de atac considerat de Moscova o linie roşie în războiul pe care l-a declanşat în

Patru tineri suspectaţi de planificarea unui atentat din Rusia au fost arestaţi

Ziare.com acum 11 ore
Serviciile de securitate ruse (FSB) au anunţat, sâmbătă, că au arestat patru minori suspectaţi că plănuiau să comită un atentat cu bombă la Ekaterinburg, în Urali, relatează AFP. Cei patru tineri, născuţi între 2007 şi 2008, „plănuiau să comită un a

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

0°/6°
mar.

4°/9°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

-4°
dum.

-4°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/9°
mie.

4°/14°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/5°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/-0°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/8°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

3°/10°
mar.

5°/13°
mie.

6°/10°