Acum câteva minute, Emil Boc a anunțat vestea pe care o așteptam de multă vreme. A demisionat. Nu am primit vestea nici cu bucurie, așa cum probabil o vor fi primit-o cei care îi doresc cu ardoare postul, nici cu tristețe, așa cum vor fi primit-o din ce în ce mai puținii membri ai fan-club-ului său, ci ca pe o veste firească. Este normal, când nu mai ai demult parte de încrederea poporului tău, să te dai la o parte. Este normal, atunci când cam toată lumea din partidul pe care îl conduci îți spune, mai pe ocolite sau direct în față, că e timpul să te cam dai la o parte.

Și e normal, și cred că acesta a fost, de fapt, motivul real al demisiei lui Boc, să te dai la o parte când a venit vremea ca cineva să culeagă roadele celor trei ani de austeritate de care numele tău s-a legat în mod dramatic, atât pentru tine, dar mai ales pentru compatrioții tăi. Anul 2012 e un an electoral, iar PDL trebuie să încerce imposibilul, adică să rămână la putere. Primul pas, obligatoriu, era renunțarea la Emil Boc. Iar aici este de apreciat faptul că omul și-a dat seama de asta și a plecat singur. Ce va fi mai departe, doar Băsescu știe. Eu, ca simplu cetățean, privesc cu relaxare această schimbare, pentru că îmi spune că este un prim pas spre ieșirea din criză. Politică, economică, socială etc. Dar mai e mult până departe...