Consultările politice ale şefului statului pe cele două teme anunţate pentru luni au fost anulate, urmând să fie transmisă o nouă invitaţie, pe tema desemnării noului premier, cel mai probabil tot pentru luni, a precizat Administraţia prezidenţială, potrivit Mediafax.
UPDATE 18.47 Prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi a declarat, luni, după consultările PDL cu şeful statului, că în această seară preşedintele Traian Băsescu va anunţa persoana desemnată să formeze noul Cabinet.
UPDATE 18.22: Ultimul partid invitat la Cotroceni, PDL, a intrat la discuţiile cu preşedintele.
Delegaţia PDL este formată din 12 membri, a precizat luni purtătorul de cuvânt Sever Voinescu: Emil Boc, Gheorghe Flutur, Vasile Blaga, Elena Udrea, Roberta Anastase, Ioan Oltean, Theodor Baconschi, Anca Boagiu, Ştefan Gheorghe, George Scripcaru, Mihai Stănişoară şi Sever Voinescu.
UPADTE 17.55: Când liderii USL i-au cerut azi demisia, preşedintele Băsescu le-ar fi explicat că asta ar însemna instabilitate, mai ales după plecarea premierului Emil Boc.
În ceea ce priveşte anticipatele, Băsescu le-a spus liderilor USL că nu este timp pentru aşa ceva.
Şi Ponta şi Antonescu i-au adus ca argument forte în negocieri şi dovadă a nemulţumirii românilor cele câteva mii de oameni ieşiţi în stradă înainte de venirea gerului.
UPDATE 1746: Antonescu şi Ponta au spus că preşedintele nu i-a invitat la guvernare.
Antonescu spune că nu vor vota niciun Guvern, în logica anticipatelor.
Antonescu glumeşte: demisia lui Boc, un pas mic pentru el, dar mare pentru România.
UPDATE 17.45: Victor Ponta a explicat că alegerile anticipate rămân sigura soluţie pe care o doreşte Opoziţia şi spune că de la 1 iunie România ar putea avea un nou Guvern şi un nou Parlament.
UPDATE 17.45: Liderii USL au ieşit de la consultări, vorbeşte Crin Antonescu