Deşi se spune adesea foarte apăsat că intelectualii români nu au făcut o reală disidenţă în perioada comunistă, există şi excepţii. Printre disidenţii autentici se numără I.D. Sîrbu, care mărturisea că a rămas în România „ca să moară cu sistemul de gât". De curând a apărut la editura Curtea Veche volumul „Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securităţii ", scris de cercetătoarea Clara Mareş, carte ce prezintă impresionantul dosar de urmărire al lui I.D. Sîrbu, un fel de „roman" al vieţii sale scris de organele securităţii statului. Lucrarea prezintă cei nu mai puţin de 32 de ani în care filosoful, publicistul şi scriitorul I.D. Sîrbu a fost controlat pas cu pas de ochiul „vigilent" al principalului organ de represiune din România comunistă.
Fost comunist ilegalist, soldat în cel de-al doilea război mondial, când, căzut prizoner, a reuşit să fugă traversând 2.000 de kilometri de Uniune Sovietică pe jos, I.D. Sîrbu, ucenic al lui Lucian Blaga, a ajuns şi datorită originii „sănătoase" (era fiu de miner din Petrila, miner ce-i spusese cu mult umor în adolescenţă: „Te las să te faci profesor, dar, dacă aud că te-ai făcut intelectual, îţi rup gâtul!") cel mai tânăr asistent universitar. Paradoxal, după 7 ani de puşcărie, a revenit în Petrila natală, unde a devenit, de data aceasta, cel mai vârstnic miner.
După cum se arată în volumul „Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securităţii": „De la vârsta de 38 de ani, în 1957, până la cea de 70 de ani, în 1989, când a murit, Securitatea l-a urmărit neîncetat pe Ion D. Sîrbu. Timp de 32 de ani, „atletul mizeriei" care a fost Sîrbu, după definiţia lui Lucian Blaga, a parcurs culoarele anchetelor, puşcăriilor, supravegherii, suspiciunii, ostilităţii făţişe, presiunilor, interdicţiilor, marginalizării".
El a fost arestat pe 17 septembrie 1957, în aceeaşi zi în care 32 de ani mai târziu avea să
