Nu m-am așteptat ca să vedem atât de repede un premier desemnat, după demisia lui Emil Boc. Dar l-am văzut, și, de ce să mint, mi-a plăcut. Nu pentru că e ochelarist, ca și mine, și nici măcar pentru că aș fi ținut minte ce a făcut el înainte (nu-i vorbă, că a făcut destule, ca ministru, ca șef al SIE sau în alte calitățile pe care le-a avut). Pentru că am vrut să-l iau de nou. Și pentru că, la prima impresie, omul m-a convins că vrea să facă ceva. Și că știe și cum s-o facă. Plus că mi-a plăcut ideea că vrea să discute cu cei din opoziție de la egal la egal, pe chestiuni care transcend politicul. Este un nou fel de a face politică, unul elegant și european, care pare atât de ciudat în haznaua noastră politicianistă încât nici nu știm cum să-l înțelegem.
Poate de asta, la doar câteva minute de la prezentarea lui Mihai Răzvan Ungureanu ca premier desemnat, am văzut zeci de oameni, pe la toate posturile, repeziți să-l desființeze. Ba pentru că a fost membru supleant al CC al UTC, ba pentru că ar fi șef al SIE. Atât! Nimic altceva de reproșat unui potențial prim-ministru. Mi s-a părut cam puțin, iar argumentele cu care l-au atacat pe Ungureanu chiar nu rezistă, dacă le privești cât de cât obiectiv.
Pentru că nu ai de ce să faci tam-tam contra unui premier care a fost și el pe o listă de supleanți, atunci când ai avut un președinte (Ion Iliescu) mult mai sus plasat în ierarhia comunistă, când ai avut un alt președinte șef de organizație UTC (Emil Constantinescu), când ai avut un premier (Petre Roman) fiu de comunist ilegalist, în vreme ce un alt fost premier, cel căruia îi spuneam Hagi al Finanțelor (Nicolae Văcăroiu), fusese chiar șef la Comitetul de Stat al Planificării, fiind practic membru al guvernului din ultimii ani ai lui Ceaușescu.
Asta pe chestiile comuniste, ca să nu mai aduc aminte de faza cu Băsescu spunându-i lui Năstase despre poporul ca
