Procurorul general al României, Laura Codruţa Kövesi, s-a aflat vineri la Timişoara, la bilanţul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. Potrivit acesteia, sarcina magistraţilor timişoreni nu a fost una simplă anul trecut, dat fiind că, deşi aici s-a înregistrat un număr foarte de mare de dosare pe cap de procuror, numărul dosarelor soluţionate a crescut cu peste 9%.
Procurorul general al României, Laura Codruţa Kövesi, a prezentat, vineri, bilanţul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. Aceasta a arătat că numărul dosarelor soluţionate a crescut cu 9,2%, în cursul anului trecut, înregistrându-se la această instanţă un număr de peste 15.000 dosare penale noi, la care s-au adăugat aproape 30.000 de dosare rămase nesoluţionate din 2010. Numărul cauzelor în care au fost întocmite rechizitorii a crescut cu 22%, respectiv cu 115 cauze mai mult faţă de anul precedent, a mai spus Kövesi. “Este pentru prima dată în mandatul meu când particip la bilanţul unei unităţi de Parchet locale, dar am ţinut să fiu prezentă la acest eveniment pentru că Parchetul Judecătoriei Timişoara este una dintre cele mai performante unităţi ale Ministerului Public. A fost un volum foarte mare de activitate,peste 43.000 de dosare penale la un număr mediu de doar 18 procurori. La nivel naţional s-au înregistrat 1,7 milioane de dosare la un număr de două mii de procurori”, a spus Laura Kövesi.
Chiar dacă au fost soluţionate mai puţin de un sfert dintre dosarele penale de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, procurorul general al României este de părere că procurorii timişoreni au fost operativi, nefiind semnalate imixtiuni de natură politică sau de altă natură în activitatea lor. „Peste zece mii de cauze au fost soluţionate.Încărcătura pe fiecare procuror a fost de peste 2.400 de dosare, iar această performanţă este cu atât mai demnă de apr