Dacă un premier nu are sprijin politic, este greu să facă echilibristică la Palatul Victoria. Iată cum comentează la RFI consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, scenariul privind înlocuirea premierului Emil Boc cu un prim-ministru tehnocrat. Dacă un nou Guvern nu dă încredere opiniei publice, atunci impactul este negativ. Dacă un nou Guvern dă o speranţă şi o rază de încredere, impactul este cu siguranţă pozitiv, mai spune Vasilescu.
Ce impact are de obicei asupra economiei schimbarea Guvernului pe timp de criză? Adrian Vasilescu e de părere că impactul depinde de încrederea pe care o dă sau nu noul Cabinet. "De obicei, există impact, sigur că da, o schimbare de Guvern e un lucru important. Pentru Banca Naţională, lucrurile sunt simple: Banca Naţională nu se amestecă în alegerea Guvernului, dar colaborează cu Guvernul pe care ni-l dă ţara. Dacă un nou Guvern nu dă încredere opiniei publice, atunci impactul este negativ. Dacă un nou Guvern dă o speranţă şi o rază de încredere, impactul este cu siguranţă pozitiv", spune consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României. Demiterea premierului Emil Boc Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, intervievat de Cosmin Ruscior
Întrebat de RFI dacă s-ar impune un premier tehnocrat, Adrian Vasilescu a răspuns: "Eu am stat un an în Palatul Victoria, fiind consilier al premierului din 2000, Mugur Isărescu. Am plecat de acolo cu convingerea că în România, un premier şi un Guvern trebuie să fie susţinuţi de partide. Personal, nu cred în ideea Guvernului de tehnocraţi, pentru că dacă nu ai în spate ca prim-ministru un partid care să te susţină şi să fie un partid puternic sau coaliţie de partide care să te susţină, este greu să faci echilibristică la Palatul Victoria şi să împaci toate speranţele, toate interesele şi toate nevoile de acolo. Pentru că şi speranţele sunt mari şi interese