Numărul turiştilor care vizitează staţiunile de iarnă din Bulgaria este cu 8% peste nivelul de anul trecut, scrie agenţia Novinite. Datele au fost furnizate de vicepreşedintele Camerei bulgare de Turism Evelin Videnov. Oficialul anticipează că, datorită numărului mai mare de turişti, veniturile industriei de profil din sezonul de iarnă vor creşte cu 10%. Videnov apreciază că rezultatele bune au drept cauză ninsorile masive de la începutul anului, promoţiile şi preţurile de discount.
Valul de frig polar care a paralizat recent Bulgaria provoacă afacerilor bulgare pierderi de milioane de leva (1 leva echivalează cu 0,5 euro), scrie agenţia Novinite. Cele mai afectate sectoare economice sunt cele ale construcţiilor şi comerţului cu amănuntul. Multe companii au anunţat pierderi mari provocate de creşterea cheltuielilor cu energia. De asemenea, a scăzut consumul pentru toate categoriile de produse, ceea ce afectează industria prelucrătoare, furnizorii şi comercianţii.
Gazprom, monopolul rus al exporturilor de gaze naturale, nu poate asigura livrările suplimentare de de combustibil cerute de statele din vestul Europei din cauza valului de frig polar, a declarat vicepreşedintele grupului Alexandre Krouglov, citat de agenţia Ria Novosti. "Pentru moment, Gazprom nu poate livra volumele suplimentare pe care partenerii noştri din Europa Occidentală le-au cerut", a afirmat Krouglov la o întâlnire cu premierul Vladimir Putin. Reprezentantul Gazprom a indicat că livrările prevăzute în contractele în curs sunt respectate de grup.
Numărul turiştilor care vizitează staţiunile de iarnă din Bulgaria este cu 8% peste nivelul de anul trecut, scrie agenţia Novinite. Datele au fost furnizate de vicepreşedintele Camerei bulgare de Turism Evelin Videnov. Oficialul anticipează că, datorită numărului mai mare de turişti, veniturile industriei de profil din sezonul de iarnă