Regina Elisabeta a II-a aniversează pe 6 februarie 60 de ani de când se află pe tronul Marii Britanii și Irlandei de Nord. Deși îndeplinește rolul un monarh constituțional cu puteri care în practică sunt extrem de limitate, regina continuă și la începutul secolului al XXI-lea să ocupe un rol central în viața publică, chiar dacă prezența ei nu este, cel mai adeseori, una zgomotoasă.
Corespondentul RFI la Londra, Petru Clej:
Pentru Regina Elisabeta, ziua de luni, 6 februarie este una ca oricare alta, o zi în care monarhul britanic își îndeplinește cu tenacitate și simț al datoriei rolul așa cum o face de 60 de ani.
Sărbătorirea jubileului de diamant este programată pentru perioada 2–5 iunie și va include, pe lângă recepțiile oficiale și parade militare, chermeze populare de stradă, așa cum au avut loc în 1977, la 25 de ani de la urcarea pe tron, și în 2002, la jubileul de aur. Corespondentul RFI la Londra, Petru Clej: Regina Elisabeta, la 60 de ani de domnie
Regina Elisabeta este la ora actuală cel mai vârstnic monarh din istoria insulelor britanice, pe 21 aprilie ea împlinește 86 de ani și numai stră-străbunica ei, Regina Victoria, a domnit mai mult - timp de 63 de ani.
În pofida vârstei, regina continuă aceeași rutină de șase decenii – întâlniri cu miniștri, funcționari publici, ambasadori, vizite în țară și peste hotare, inaugurări de instituții sau evenimente de caritate.
De pildă, Regina Elisabeta are întâlniri aproape în fiecare săptămână de 60 de ani încoace la Palatul Buckingham cu prim-ministrul zilei, care de aproape 300 de ani este principalul sfătuitor al monarhului. Actualul premier, David Cameron, născut în al 15-lea an al domniei Reginei Elisabeta, este al12-lea ei prim ministru, un șir început cu faimosul Winston Churchill.
Aceste întâlniri se desfășoară între patru ochi și au ca scop informarea mona