Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus printr-un ordin delegarea lui Daniel Morar în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Delegarea a fost dispusă începând cu data de 13 februarie 2012, pentru o perioadă de 6 luni, ca urmare a încetării actualului mandat deţinut de Daniel Morar.
Surse judiciare susţin că demersul este unul previzibil în contextul în care în urmă cu câteva luni preşedintele Traian Băsescu a anunţat că vrea să numească viitoarele conduceri atât ale Parchetului General şi DNA în acelaşi timp, pentru ca şefii care vor veni să îşi poată forma echipe noi.
Pe de altă parte, şeful statului a avut, la sfârşitul anului trecut, o ieşire critică la adresa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, susţinând că procurorii Direcţiei nu reuşesc să combată marea corupţie, în schimb „distrug cariere".
În aceste condiţii, delegarea lui Morar în fruntea DNA va expira la mijlocul lunii august, dată la care va trebui să i se găsească acestuia un înlocuitor întrucât nu mai poate avea dreptul la un al treilea mandat plin de procuror şef.
Până atunci însă, în luna iunie, vor expira şi mandatele procurorului şef al Secţiei a II-a din DNA, de Combatere a Infracţiunilor Conexe Faptelor de Corupţie, Doru Ţuluş, cât şi a unuia din adjuncţii lui Morar, Carmen Gîlcă. În luna octombrie va expira mandatul de Procuror General al României, deţinut de Laura Codruţa Kovesi.
"Accelerarea proceselor de corupţie a ajutat România"
Direcţia Naţională Anticorupţie a fost, sub conducerea lui Daniel Morar, una dintre puţinele instituţii care a beneficiat numai de bile albe în rapoartele de monitorizare ale Comisiei Europene.
Nici ultimul raport nu face excepţie. România Liberă a dezvăluit săptămâna trecută că documentul pe care Comisia se pregăteşte să îl facă public vor