Enel Romania a creat o secţiune dedicată pe site-ul www.enel.ro, de unde clienţii pot afla informaţii actualizate la fiecare două ore despre situaţia alimentării cu energie electrică în zonele afectate, printre care şi judeţul Tulcea.
UPDATE: La ora 17.00, în judeţ mai existau doar 12 localităţi fără energie electrică: Meşteru, Luminiţa, Dealu, Neatârnarea, Sâmbăta, Cerbu, Chilia, Beştepe, Maliuc, Gorgova, Băltenii de Jos, Vulturu.
În judeţul Tulcea, astăzi dimineaţă au rămas nealimentate total trei linii electrice aeriene şi parţial patrulinii electrice aeriene), cu 71 posturi de transformare. Au fost afectate 17 localităţi: Meşteru, Luminiţa, Fântâna Mare, Ciucurova, Atmagea, Izvorul Cerbului, Ceamurlia de Sus, Stejarul, Vasile Alecsandri, Dealu, Neatârnarea, Sâmbata, Cerbu, I.C. Brătianu, Smârdan, Pardina.
Printre cauzele care au dus la producerea incidentelor, pe fondul condiţiilor meteo deosebite, se numără cordoane şi conductoare rupte ca urmare a depunerii de gheaţă (fenomenul de ploaie îngheţată), crengi căzute pe liniile electrice aeriene, galopaj al conductoarelor ca urmare a vântului extrem de puternic (conductoarele se apropie datorită vântului şi se produce arc electric, ceea ce conduce la întreruperea furnizării de electricitate).