UBS AG, cea mai mare bancă elveţiană, anunţă scăderea cu 76% a profitului său în ultimul trimestru din 2011, în condiţiile în care divizia sa de investment banking a fost afectată de pierderi.
Câştigul net al băncii a ajuns la 393 milioane de franci elveţieni (427 milioane de dolari), de la 1,66 miliarde franci în ultimele trei luni din 2010. Analiştii aşteptau mai mult: 721 milioane de franci.
Divizia de investment banking a UBS a înregistrat o pierdere de 256 milioane franci în ultimul trimestru din 2011, după un deficit de 650 milioane franci în trimestrul al treilea.
În luna septembrie 2011, UBS a anunţat că a descoperit o pierdere de 2,3 miliarde de dolari în urma unor tranzacţii neautorizate efectuate de un trader londonez. Situaţia a condus la demisia lui Oswald Gruebel din funcţia de director executiv, care a fost preluată de Sergio Ermotti.
Acesta din urmă a iniţiat un program de restrângere a operaţiunilor de investment banking.
UBS vrea să acorde un dividend de 10 centime pe acţiune pentru 2011, prima plată către acţionari din 2006 până în prezent.
ALINA VASIESCU UBS AG, cea mai mare bancă elveţiană, anunţă scăderea cu 76% a profitului său în ultimul trimestru din 2011, în condiţiile în care divizia sa de investment banking a fost afectată de pierderi.
Câştigul net al băncii a ajuns la 393 milioane de franci elveţieni (427 milioane de dolari), de la 1,66 miliarde franci în ultimele trei luni din 2010. Analiştii aşteptau mai mult: 721 milioane de franci.
Divizia de investment banking a UBS a înregistrat o pierdere de 256 milioane franci în ultimul trimestru din 2011, după un deficit de 650 milioane franci în trimestrul al treilea.
În luna septembrie 2011, UBS a anunţat că a descoperit o pierdere de 2,3 miliarde de dolari în urma unor tranzacţii neautorizate efectuate de un trader londonez. Situaţia a c