Premierul interimar Cătălin Predoiu i-a convocat, marţi, la Guvern pe mai mulţi membri ai comandamentului pentru situaţii de urgenţă, solicitând un raport privind problemele generate la nivel naţional de viscolul din ultimele ore, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.
"Membrii comandamentului au prezentat o informare din care rezultă că viscolul a blocat traficul pe numeroase drumuri naţionale şi a impus restricţii de circulaţie. Predoiu a cerut să fie continuate măsurile de intervenţie şi să fie informat periodic despre problemele existente", au arătat sursele.
Luni seara, premierul interimar a avut o videoconferinţă cu prefecţii, atenţionând că situaţia meteo se menţine foarte severă şi se va înrăutăţi în perioada următoare, ceea ce impune păstrarea Codului portocaliu.
Zeci de drumuri naţionale şi judeţene din toată ţara sunt blocate, marţi, Capitala şi 19 judeţe din sudul şi sud-estul ţării aflându-se, până miercuri dimineaţă, sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol.
Premierul interimar Cătălin Predoiu i-a convocat, marţi, la Guvern pe mai mulţi membri ai comandamentului pentru situaţii de urgenţă, solicitând un raport privind problemele generate la nivel naţional de viscolul din ultimele ore, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.
"Membrii comandamentului au prezentat o informare din care rezultă că viscolul a blocat traficul pe numeroase drumuri naţionale şi a impus restricţii de circulaţie. Predoiu a cerut să fie continuate măsurile de intervenţie şi să fie informat periodic despre problemele existente", au arătat sursele.
Luni seara, premierul interimar a avut o videoconferinţă cu prefecţii, atenţionând că situaţia meteo se menţine foarte severă şi se va înrăutăţi în perioada următoare, ceea ce impune păstrarea Codului portocaliu.
Zeci de drumuri naţionale şi judeţene din toată ţara sunt