• Procurorii ieseni au finalizat ieri un dosar in care au pus sub acuzare mai multi ingineri constructori • A fost trimis in judecata si un angajat de la Consiliul Judetean Iasi • Ar fi fost semnate mai multe documente care atestau in mod nereal finalizarea modernizarii unui drum
Ieri, procurorii de la Directia Nationala Anticoruptie Iasi i-au trimis in judecata pe fostul primar al comunei Stanilesti, din judetul Vaslui, si pe mai multi ingineri constructori, printre care si un angajat din cadrul Consiliului Judetean Iasi. Potrivit rechizitoriului, Liviu Arhip, fostul primar al comunei Stanilesti, este acuzat de folosire sau prezentare de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al comunitatilor europene, doua infractiuni de fals intelectual si inselaciune cu consecinte deosebit de grave. De asemenea, Magdalina Striblea, inginer proiectant în cadrul SC Striblea SRL Vaslui, Corneliu Serban, inginer constructor, Constantin Radu Iordachi, inginer constructor, Gheorghe Dranceanu, inginer proiectant la Serviciului de Proiectare – Finantare Europeana din cadrul CJ Iasi, si Teodora Zaharia, secretarul primariei, si Stefan Pruteanu, inginer in cadrul Primariei Stanilesti, sunt acuzati de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al comunitatilor europene, complicitate la infractiunea de înselaciune cu consecinte deosebit de grave si fals intelectual. "La data de 29 martie 2004, între Consiliul Local al comunei Stanilesti, judetul Vaslui (beneficiar) si Agentia SAPARD România (Autoritatea Contractanta) a fost încheiat contractul de finantare nerambursabila pentru punerea în practica a proiectului intitulat «Modernizare drum de interes local