Atât în Franţa, cât şi în Germania, au fost formulate unele critici faţă de modul în care şeful statului francez, Nicolas Sarkozy, recurge la "serviciile" cancelarului Angela Merkel pentru a se poziţiona în perspectiva prezidenţialelor din aprilie-mai din Franţa. "Merkel, agent electoral al lui Sarkozy?" Iată o întrebare pe care şi-au pus-o şi unele ziare germane, după întâlnirea de luni de la Paris a tandemului Angela Merkel - Nicolas Sarkozy.
Corespondentul RFI la Berlin, William Totok:
Angela Merkel s-a transformat într-un agent electoral al preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, comenta sarcastic televiziunea publică germană, ARD. Pornind de la întâlnirea de luni şi de la conferinţa de presă comună, ziarul Neue Ruhr Zeitung din Essen, de pildă, constată că Merkel s-a prezentat într-un nou rol: "De obicei, cancelara a fost mai precaută. Faptul că acum a sărit pe carul electoral al lui Nicolas Sarkozy, renunţînd la orice reţinere, are o calitate nouă. Probabil că cei doi pun la cale o nouă strategie a politicii interne europene. Nici administarea euro-crizei nu a mai fost o simplă afacere naţională. Va fi asta poate în viitor şi o componentă a campaniilor electorale?“, se întreabă cotidianul. William Totok: Merkel, agent electoral al lui Sarkozy?
Ziarul conservator Die Welt remarcă faptul că niciodată până acum nu a existat un amestec atât de puternic în politica internă franceză, precum se poate constata în prezent, salutând sprijinul lui Merkel pentru Sarkozy. „Amestecul“ de care vorbeşte ziarul „constituie o depăşire a unui vechi tabu, dar asta se întâmplă la timpul potrivit. Candidatul socialiştilor, Francois Hollande, vrea să întoarcă roata istoriei stângii în direcţia anilor 1970, încercând să arunce electoratului o momeală care contrazice orice raţiune economică.“ Cele 60 de puncte ale programului electoral socialist, scrie Die