Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine va fi noul rector de la UMF Bucureşti?

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 7 februarie 2012 ·

Alegerile au loc miercuri, iar în cursă sunt trei nume grele. Sursa: VLAD STĂNESCU

Profesorii Ioan Lascăr, Ionel Sinescu şi Irinel Popescu, trei somităţi în medicină, au intrat în cursa pentru funcţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila"din Bucureşti, iar perioada de dinaintea alegerilor s-a dovedit a fi "cu cântec": profesorul Lascăr a fost încolţit din toate părţile şi acuzat că îşi depune candidatura chiar dacă peste un an împlineşte 65 de ani, vârsta la care, conform legii actuale, trebuie să demisioneze.

Treabă bună în timp scurt

Intervievat de EVZ, profesorul Ioan Lascăr spune că îşi doreşte să pună universitatea pe drumul cel bun, să stimuleze competiţia între cadrele didactice şi să încurajeze cercetarea.

"Nu are rost să spunem că totul este în ordine. Trebuie să creăm competivitate între cadrele didactice şi să sprijinim şi mai bine cercetarea academică. Doresc să impun o direcţie pozitivă".

Legat de acuzele care i-au fost aduse, profesorul spune că poate să facă treabă bună chiar şi pentru o perioadă scurtă.

"Vreau să-mi ofer experienţa universităţii"

Totuşi, speră că lucrurile se vor modifica în favoarea lui. "Despre schimbarea acestei prevederi legată de vârsta de 65 de ani nu pot să comentez acum, trebuie un amendament de la Minister (n.r. Ministerul Educaţiei)".

"Nu ştiam că sunt aşa de bătrân, când am vrut să candidez am aflat. Toţi spun să stau în banca mea, să nu mai candidez pentru 11 luni, dar nu contează cât stai, important e să dai tonul schimbării, pentru ca ceilalţi să poată să continua reformele. Sunt şicanat din toate părţile, ceea ce nu mi se pare în regulă pentru că sunt alegeri colegiale. Sunt preşedintele ARACIS care evaluează UMF, vreau să-mi ofer experienţa universităţii".

DECLARAŢII

"Sunt singurul dintre candidaţi care îşi poate duce mandatul de patru

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°