Premierul Emil Boc şi-a anunţat demisia după 1.100 de zile în fruntea Guvernului şi după două săptămâni în care mai mulţi lideri ai PDL au cerut plecarea sa de la Palatul Victoria, pe fondul tensiunilor şi al protestelor care s-au făcut auzite în stradă şi al căderii abrupte şi rapide a partidului în sondajele de opinie. Soluţia la demisie trebuie găsită rapid, altminteri situaţia poate genera într-o criză politică ce ar fi extrem de vătămătoare pentru economie. Demisia lui Emil Boc pune punct sau pune între paranteze o ascensiune politică care s-a întins de-a lungul a 10 ani.
La 34 de ani, Emil Boc îşi făcea prima apariţie pe scena publică naţională, după ce câştiga un mandat de deputat din partea PD (anul 2000). În acele vremuri politice cumplite pentru PD care lua, în alegerile legislative doar 9% din voturi în vreme ce şeful partidului de atunci, Petre Roman, un ridicol 3% în alegerile prezidenţiale ( al şaselea în ierarhie după Ion Iliescu, Corneliu Vadim Tudor, Mugur Isărescu, Theodor Stolojan şi Gyorghy Frunda) era deja o performanţă.
Şi chiar şi acel 9% obţinut de PD a fost vânat cu asiduitate de PSD-ul lui Adrian Năstase (Iliescu se reîntorsese la Cotroceni) care câştigase alegerile, dar nu avea majoritate parlamentară. Traseismul politic nu este de astăzi, iar traseismul i-a asigurat lui Năstase în acei ani majoritatea, inclusiv cu fugarii de la şi aşa vai de capul lui Partid Democrat.
În aceste vremuri tulburi îşi face intrarea Emil Boc pe scena politică naţională. Dar necunoscutul şi ambiţiosul viitor prim-ministru păşeşte cu "tupeu", iar steaua lui străluceşte mai intens ca niciodată. În nici doi ani se impune ca unul dintre cei mai "pe fază" parlamentari ai acelei legislaturi. Ziarul Adevărul, (redactor-şef Cristian Tudor Popescu) recomanda chiar ca de acum înainte să avem o altă unitate de măsură, anume "Boc-ul
