* acesta a vorbit despre Planul de Urbanism al Brăilei, precum şi despre intenţiile unor dezvoltatori de a investi cât de curând în "zona comercială" a oraşului nostru * în acest context, primarul a menţionat, printre altele, şi posibilitatea realizării unui nou magazin Carrefour pe Bulevardul Dorobanţilor
Edilul-şef a vorbit recent despre câteva planuri de dezvoltare a oraşului nostru precum şi despre posibili investitori în zona spaţiilor comerciale. Chiar dacă nu a dat foarte multe detalii, Aurel Simionescu a menţionat câteva proiecte din Planul de Urbanism General. "Sunt lucrări pe care noi trebuie să le facem şi care au o durată destul de mare şi ca execuţie, dar şi ca aplicabilitate. Eu ştiu că diverşi oameni din zona politică fac diverse afirmaţii, dar vreau să vă spun că din 2000, 2004, 2008, lucrurile s-au schimbat fundamental, legile s-au înăsprit, iar condiţionările au crescut foarte mult. Modul în care se derulează un proces de autorizare este unul din ce în ce mai complex şi mai rigid, fiind necesare foarte multe avize, acorduri, dezbatere publică, dezbatere de mediu - toate pe nişte proceduri, şi este obligatoriu să avem astfel de planuri de urbanism", a declarat primarul, în cadrul celei mai recente conferinţe de presă. Cu această ocazie, Simionescu a amintit şi despre dorinţa dezvoltării zonei imobiliare, chiar dacă momentan investitorii par mai interesaţi de cea a comerţului. "Au început să apară nişte doritori care vorbesc despre «Caporalul Muşat», despre zona de acolo, oferta lor este deocamdată doar în zona spaţiilor comerciale şi eventual birouri. O să vedem, în funcţie de ceea ce transmit în scris, cum se potriveşte cu spaţiul respectiv, pentru că, din păcate, după 2008, 2009, interesul pentru dezvoltarea imobiliară, în sensul de locuinţe, a scăzut foarte mult", a adăugat primarul. În aceeaşi ordine de idei, edilul-şef a menţionat şi