Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buget de 45,7 milioane de lei la Reghin, rupt între restanţe şi investiţii

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 7 februarie 2012 · ·

În cadrul dezbaterii publice a proiectului de Hotărâre privind aprobarea bugetului general al Primăriei municipiului Reghin pe anul 2012, desfăşurată în data de 6 februarie 2012, s-a pus problema reducerii cheltuielilor pe anul în curs, din valoarea propusă de 45, 7 milioane de lei. Edilii au convenit asupra eventualelor modificări pe care acesta le poate suporta, lunar sau trimestrial, în cadrul rectificărilor de buget.

Restanţele acumulate şi soluţia salvatoare

Totalul restanţelor acumulate de primărie este de 53 de milioane de lei, respectiv 58 de milioane cu alte cheltuieli, reprezentând aproximativ 20% din veniturile proprii. Edilii municipiului au declarat că primăria trebuie să primească, într-o primă fază, 12 milioane de lei din recuperări de TVA, urmând ca, odată cu vânzarea de apartamente, să se ajungă până la 40 de milioane de lei. Aceasta este soluţia de plată a restanţelor.

Nu există primărie fără nici o datorie

“Unele dintre veniturile noastre sunt incerte, ar trebui să le reducem, pentru că altfel, se vor acumula în continuare datorii. Am îndemnat la prudenţă an de an”, a atras atenţia Sorin Pui, consilier. La sesizarea consilierului, Primarul Nagy a ţinut să precizeze că nu există primărie fără datorii. “Dacă veniturile ar fi încasate, nu am avea atâtea datorii; dacă am fi primit înapoi TVA-ul, care înseamnă venit, atunci am fi ajuns probabil la vreo 100 de mii de lei datorie. Eu nu cunosc nici o firmă care a ajuns în pragul falimentului datorită unor contracte avute cu Primăria Reghin”, a ţinut să precizeze Nagy Andras, primarul Municipiului Reghin. În acest an, primăria a prevăzut la venituri şi vânzările de teren, primarul Nagy având o atitudine optimistă vizavi de acest aspect. Un alt punct de vedere care a venit să sprijine varianta unu buget bine făcut, este acela că, primăria a vândut apartamentele din cartierul Unir

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu şi-a depus candidatura, ca independent, la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 22 minute
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu şi-a depus, sâmbătă după-amiază, candidatura, ca independent, la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central (BEC). ”Biroul Electoral Central pentru alegerea preşedintelui României din anul 2025 (B

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 53 minute
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum 43 minute
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Incidente grave la protestele din Serbia: o mașină a intrat în mulțime, mai multe persoane reținute

Mediafax acum 15 minute
„În suburbia Žarkovo, o mașină a intrat într-o coloană de protestatari, rănind trei persoane, iar poliția a anunțat că l-a reținut pe șofer. În centrul Belgradului, un student și un profesor universitar au fost răniți într-un atac comis de un grup d

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 2 ore
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 4 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina

Gandul acum o ora
Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina, subliniind că vecinătatea cu Rusia ar trebui să excludă România din orice misiune de acest tip. „Situația din Ucraina este diferită din cauza apropierii geografice ș

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 3 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°