- Istoric - nr. 946 / 7 Februarie, 2012 Deleni, un sat ars cu aruncatoare de flacari Septembrie ’44. Plin razboi... Honvezii au spart frontiera, dinspre Cluj, spre Turda. Se dau lupte grele. Avioanele arunca obuze. Oameni disperati cauta adaposturi impotriva mortii. Dinspre Cluj, gonesc masinile mortii intesate de honvezi, cu tunuri si mitraliere. Din avioanele de vanatoare se trag focuri de arma, secerand taranii aflati pe camp, la munca. Altele zboara spre Blaj, Alba Iulia si Tg.-Mures. Tablou sumbru. Oameni ascunsi pe unde au apucat. Prin paduri, vechi prieteni ai romanilor, prin pivnite, sub poduri. Iata ce-si amintea, in amurgul vietii, poetul Petre Bucsa, fost director al Teatrului National din Cluj: - Satul meu, Deleni, a fost practic ras de pe suprafata pamantului, intr-o adevarata "noapte a Sfantului Bartolomeu”. Gloantele n-au ales intre copii, femei si barbati. Fiecare familie isi are mortii ei. Din tot satu’ au mai ramas doar cateva case, celelalte fiind mistuite de flacari. - ...Si oamenii? - Au ars de vii in case! E cutremurator ce-au putut face ungurii... Un unchi de-al meu a fost omorat prin impuscare, fara vreo judecata sau vreun motiv. Familia a adus mortul acasa, l-a asezat pe nasalie, cum e obiceiul stramosesc la noi, dar crestineasca despartire de lume n-a mai avut loc... - De ce? - Razbite, trupele de honvezi au fost nevoite sa se retraga. Atunci au pustiit satul, actionand cu aruncatoarele de flacari. A venit si randul casei unchiului meu... Matusa a iesit in curte, implorandu-i sa nu dea foc casei, deoarece e un om mort, tot de ei impuscat. Unul dintre soldatii i-a pus pistolul in piept, in timp ce alti monstri au executat ordinul. Casa din lemn a ars ca o torta, ramanand din ea doar un morman de scrum si jar, luminand ca o candela, pana a doua zi, spre asfintit. Vremea s-a scurs, dar memoria oamenilor pastreaza amintirea dramelor. Cat