Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii de la Facultatea de Teologie au propus construirea unei capele şi a unei biserici studenţeşti

Publicat in Ziua Constanta, marți 7 februarie 2012 ·

Agenda de campanie a prof. dr. Dănuţ Tiberius Epure, principalul aspirant la funcţia de rector al Universităţii „Ovidius" din Constanţa a cuprins astăzi întâlnirea oficială cu colectivul Facultăţii de Teologie. Întrevederea s-a bucurat de succes deplin, întrucât mare parte din cadrele didactice au răspuns pozitiv invitaţiei candidatului, iar discuţiile au scos la iveală neajunsurile personalului didactic, cât şi cele ale studenţilor şi mijoace prin care situaţia poate fi rezolvată. Pe lângă problemele existente şi în alte facultăţi - baza materială insuficientă, nevoia dezvoltării unei baze informaţionale de specialitate alături de cea a formării şi promovării cadrelor didactice tinere, cei prezenţi au considerat imperativă promovarea valorilor religioase în Universitatea „Ovidius" din Constanţa. Astfel, se impune construirea unei capele cât şi a unei biserici studenţeşti, locul viitorului edificiu fiind deja pregătit şi sfiinţit. Un alt demers luat în calcul este alcătuirea unui cor universitar, o modalitate deosebit de eficientă de imbunătăţire a vizibilităţii universităţii constănţene. La sfârşitul întrevederii, cadrele didactice de la Facultatea de Teologie, mulţumite de programul managerial prezentat de candidat, dar şi de eficienţa discuţiilor purtate pe marginea modernizării procesului educaţional, i-au urat succes prof. dr. Dănuţ Tiberius Epure în campania sa electorală, pentru ocuparea funcţiei de rector al Universităţii „Ovidus" din Constanţa, asigurându-l pe acesta de susţinerea lor. Agenda de campanie a prof. dr. Dănuţ Tiberius Epure, principalul aspirant la funcţia de rector al Universităţii „Ovidius" din Constanţa a cuprins astăzi întâlnirea oficială cu colectivul Facultăţii de Teologie. Întrevederea s-a bucurat de succes deplin, întrucât mare parte din cadrele didactice au răspuns pozitiv invitaţiei candidatului, iar discuţiile au scos la iveală neajun

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane atacate de urs într-o localitate din judeţul Braşov

News.ro acum 41 minute
Două persoane au fostv atacate de urs, duminică seară, într-o localitate din judeţul Braşov. Autprităţile au transmis mesaj RO-Alert. ”Două persoane atacate de urs în localitatea Crizbav. La fata locului s-au deplasat un echipaj SMURD, doua ambulant

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 34 minute
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 33 minute
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum o ora
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum o ora
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum o ora
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum 2 ore
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum o ora
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Pericol pe Dunăre. Debitul la intrarea în ţară va fi în creştere până în 29 septembrie

Ziare.com acum 5 ore
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere până la valoarea de 7900 m3/s, în intervalul 22 - 29 septembrie, situându-se peste media multianuală a lunii septembrie (3800 m3/s), a anunţat, duminică, Institutul Naţional de

Vremea

București
acum

21°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

20°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°