Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a susţinut, marţi, că din punct de vedere al analizei politice nu este un semnal bun ca şeful SIE să fie numit prim-ministru al României, dar că "este un om care gândeşte de două ori înainte de a decide un lucru" şi există "obligaţia prezumţiei de bună-credinţă".
El a făcut aceste afirmaţii după şedinţa grupurilor parlamentare reunite ale Uniunii, întrebat dacă personal are rezerve faţă de premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu.
"Nu am. Îl cunosc pe domnul Ungureanu ca un om de cuvânt, care a dovedit în diplomaţie multă abilitate şi mult profesionalism. Din punct de vedere al analizei politice, nu este un semnal bun ca şeful SIE să fie numit prim-ministru al României, dar este un om care gândeşte de două ori înainte de a decide un lucru şi avem cu toţii obligaţia prezumţiei de bună-credinţă", a apreciat Frunda.