Coaliţia britanică este brăzdată de tensiuni şi este puţin probabil să reziste dincolo de 2013. Acum că un ministru, cel al Mediului, a fost nevoit să demisioneze pentru a înfrunta acuzaţii în justiţie, speculaţiile privind cine cu cine guvernează se intensifică.
Pe termen scurt, schimbarea lui Chris Huhne, un ministru nu foarte apreciat de colegii săi, s-ar putea să întărească alianţa dintre conservatori şi liberal-democraţi. În interiorul propriului partid însă, mutarea nici că putea să pice mai prost pentru premierul Cameron având în vedere că mulţi conservatori îl suspectează că mai degrabă ar guverna în coaliţie decât singur cu propria formaţiune. De ce ar vrea un partid însă să nu guverneze singur? Nu-i aiurea? În teorie da...
În practică, lui David Cameron îi e teamă să nu aibă o majoritate fragilă care să-i pericliteze poziţia de powerplay în decizii legate de chestiuni europene. Căutând voturi în Parlament, premierul pierde din vedere însă chestiunea principală: conservatorii şi liberal-democraţii văd lucrurile complet diferit în chestiunea apartenenţei la UE. Compromisurile vor fi multe şi tensiunile şi mai abitir. Mult mai bine ar fi ca David Cameron să înceapă să se pregătească pentru alegeri anticipate. Sondajele dau conservatorii drept favoriţi în condiţiile în care laburiştii sunt percepuţi ca incompetenţi în chestiuni de economie, iar electoratul liberal-democrat este dezamăgit de neîndeplinirea multor promisiuni electorale.
Politica internă europeană (Frankfurter Allgemeine Zeitung)
Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy afişează o unitate exemplară. Armonia dintre cei doi protagonişti de vârf ai politicii europene–cu reverberaţii profunde în plan intern–par să convingă pieţele financiare. Deocamdată.
Divergenţele de opinie din culise nu sunt exprimate public niciodată. De exemplu, majoritatea crede la Paris că
