Postbelicul beneficiaza de analize din ce in ce mai bune. E vorba mai ales de acel interval foarte greu de prins in rama, de etichetat, cel al trecerii de la literatura impusa pe linie de partid din perioada stalinista, la cultura care incepe sa se elibereze, sa-si recistige anumite drepturi. Anul trecut scriam tot aici despre o analiza sociologica foarte buna semnata de Ioana Macrea-Toma, intitulata Privilighentia. Acum a aparut o carte de critica si analiza a lui Alex Goldis, Critica in transee. De la realismul socialist la autonomia esteticului. Cum se trece de la indicatiile precise de partid pentru promovarea „eroului pozitiv", in anii '50, la un cult al autonomiei esteticului si al impresiei critice subiective, asta e intrebarea lui Goldis. Si asta e provocarea pentru oricine este preocupat de epoca. Schimbarea de garda politica, schimbarea directiei impuse de Moscova, cistigarea autonomiei ceausiste si semnele desprinderii de centru se simt in diverse etaje ale vietii in comunism. Alex Goldis isi simplifica metoda constient, de la bun inceput, poate tocmai pentru a evita o prea stufoasa retea de corespondente cu mediul politic, social. El urmareste polemicile si schimbarile treptate de ton in analizarea literaturii mai ales in revistele si ziarele epocii. Intr-o vreme in care orice text putea avea o zi de glorie, iar apoi o zi de totala prabusire - doar pentru ca ar fi incalcat cine stie ce linie ideologica enuntata (uneori, imaginata) de vreun critic oficial -, periodicele sint cu adevarat un aparat de masura excelent. Poti vedea de exemplu cum Ov.S. Crohmalniceanu scrie ceva aparent revolutionar estetic, face pledoaria calitatii, si toti politrucii ii sar in cap, pentru ca, dupa un scurt interval, un articol de directie din Pravda sa-i dea dreptate si sa-i transforme cuvintele in lege. Goldis urmareste atent aceste incercari de rupere cu dogma. Uneori interp