FIFA a anunţat, marţi, că va aloca suma de 250.000 de dolari (circa 189.000 de euro) familiilor victimelor violenţelor de săptămâna trecută de la Port Said, după meciul de fotbal dintre Al-Masri şi Al-Ahli, informează AFP.
"Această sumă va fi alocată fondului de binefacere deschis duminica trecută de clubul Al-Ahli. Am spus că este o zi neagră pentru fotbal. Încă sunt extrem de şocat de ceea ce s-a întâmplat. Multe din victime erau tineri care aduceau un sprijin important familiilor lor, familii ce trebuie acum ajutate", a declarat preşedintele FIFA, Joseph Blatter, într-un comunicat.
Cel puţin 74 de persoane, între care şi un poliţist, au murit în Egipt, în cursul violenţelor izbucnite după un meci de fotbal, săptămâna trecută, la Port Said, ceea ce a determinat autorităţile să trimită armata pentru a interveni în acest oraş. Confruntările între suporterii echipelor Al-Masri şi Al-Ahli s-au soldat cu 74 de morţi şi sute de răniţi, conform comunicatelor principalelor spitale din Port Said.
FIFA a anunţat, marţi, că va aloca suma de 250.000 de dolari (circa 189.000 de euro) familiilor victimelor violenţelor de săptămâna trecută de la Port Said, după meciul de fotbal dintre Al-Masri şi Al-Ahli, informează AFP.
"Această sumă va fi alocată fondului de binefacere deschis duminica trecută de clubul Al-Ahli. Am spus că este o zi neagră pentru fotbal. Încă sunt extrem de şocat de ceea ce s-a întâmplat. Multe din victime erau tineri care aduceau un sprijin important familiilor lor, familii ce trebuie acum ajutate", a declarat preşedintele FIFA, Joseph Blatter, într-un comunicat.
Cel puţin 74 de persoane, între care şi un poliţist, au murit în Egipt, în cursul violenţelor izbucnite după un meci de fotbal, săptămâna trecută, la Port Said, ceea ce a determinat autorităţile să trimită armata pentru a interveni în acest oraş. Confruntările între