După patru partide amicale în tricoul Stelei, tot atâtea cât a jucat în toată perioada petrecută la Tom Tomsk, Ovidiu Dănănae a acceptat cu greu să comunice, prin intermediul ProSport, cu fanii roş-albaştrilor
"Tu de la ce ziar eşti? De la ProSport? Voi aţi scris de mine pe invers, că nu ştiu ce-am zis eu... Din Bucureşti m-a sunat, las că ştiu eu". Aşa începe o încercare de a-i lua un interviu lui Ovidiu Dănănae, proaspăta achiziţie a Stelei, jucător adus după ce a jucat patru meciuri într-un an în Rusia pentru a completa un post pe care nu exista nicio variantă.
"Nu vorbesc cu presa scrisă, doar la TV. Eu pot să-ţi zic ţie ceva şi tu dai altceva", completează fundaşul, cu toate că acţiunea s-a desfăşurat în cadrul unei conferinţe de presă organizată de Steaua. Până la urmă, Dănănae acceptă cu condiţia ca interviul să fie înregistrat.17 minute cu Geraldo, 14 minute cu Brandan şi 15 minute cu Nikolic. Atât au durat dialogurile pe care ProSport le-a prezentat cititorilor în timpul cantonamentului Stelei din Antalya. Nici românii nu s-au zgârcit la vorbă, Latovlevici a acceptat o discuţie lungă despre ratarea transferului la Saint Etienne, în timp ce Chiricheş a rememorat cu plăcere experienţa portugheză. Dănănae? Cinci minute de dialog înregistrat, cu tot cu "cearta" aplicată ziarelor.
"Accidentarea? Un moment chiar foarte greu, nu ştiu să explic în cuvinte"
Important precum un Mirel Rădoi combinat cu Marius Lăcătuş, Dănănae nu poate fi convins să vorbească deschis despre trecut, nici despre prezent. " Accidentarea de la echipa naţională? A fost un moment foarte greu, chiar foarte greu, nu ştiu cum să explic în cuvinte. Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat putere să trec mai departe şi cu ajutorul familie care a fost aproape de mine am reuşit să mă pun pe picioare, ca să zic aşa, şi să continui activitatea de fotbalist", ne lămureşte ce