Petrecută într-un moment de maximă cumpănă pentru PDL - sondaje care îl arată în picaj, greva opoziţiei şi manipularea televizată a protestelor -, plecarea lui Emil Boc era singurul gest cu logică politică. Este semnul că se caută cu disperare o soluţie de salvare şi a partidului, şi, vom vedea asta, a reformelor. Numele alesului pentru greaua misiune este cel al lui Mihai Răzvan Ungureanu. Să fie şeful SIE soluţia? Puţin probabil. Provenit din PNL şi ocupând portofoliul Externelor în Cabinetul Tăriceanu, Ungureanu a fost pus la SIE, după numirea lui George Maior la SRI, mai mult ca frondă faţă de liberali. Intelectual, cu CV impresionant, discret, plăcut ca prezenţă, carismatic, bun vorbitor, cu opţiuni declarate de dreapta, agreat până la un punct şi de PSD şi PNL, care, în mod normal, nu ar avea prea multe să-i reproşeze, numele lui Ungureanu a fost vehiculat în mai multe rânduri atât ca înlocuitor al lui Boc, cât şi ca viitor prezidenţiabil al PDL. Nominalizarea era întrucâtva previzibilă. O întrebare este însă cea a mesajului transmis prin numirea unui şef al serviciilor secrete în fruntea cabinetului într-un an electoral. Răspunsul a venit rapid din partea lui Crin Antonescu: „Băsescu s-a dat pe faţă, hai să guvernăm cu serviciile secrete“. Insistenţa liderului PNL pe această temă a lăsat senzaţia de inconfort personal.

Din punct de vedere al opoziţiei, numele viitorului premier nu conta, aceasta fiind cantonată, aşa cum s-a văzut şi după întâlnirea de la Cotroceni, în discursul anticipatelor cu orice preţ. Indiferent cine ar fi fost numit, reacţia USL ar fi fost aceeaşi şi în acelaşi registru: „Traian Băsescu şi clica lui“, „o cârpeală improvizată de Traian Băsescu“, „un om care probabil ştie numele ofiţerilor acoperiţi din presă“ etc. (Crin Antonescu). Una peste alta, USL nu va vota guvernul şi va rămâne în grevă parlamentară pe termen nelimitat.