Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franks: România ar putea amâna vânzarea de acţiuni la unele companii de stat

Publicat in Jurnalul, marți 7 februarie 2012 ·

România ar putea amâna vânzarea de acţiuni la mai multe companii de stat în acest an, din cauza numărului mare de aprobări necesare din partea autorităţilor, procesul de avizare fiind mai îndelungat decât se estima, a declarat Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România, citat de Bloomberg. El nu a numit societăţile vizate şi a menţionat că statul va încerca să vândă acţiuni la alte companii înainte de o nouă tentativă de vânzare a pachetului de acţiuni la Petrom pe care nu a reuşit să-l listeze la bursă printr-o ofertă secundară în vara anului trecut. "Au fost câteva cazuri în care reformele nu sunt implementate aşa de rapid precum s-a anticipat şi vom fi nevoiţi să mutăm unele companii mai jos pe lista privatizărilor. Nu este o chestiune de angajament. Am ştiut întotdeauna că agenda reformelor companiilor de stat este extrem de ambiţioasă şi aveau să apară ceva întârzieri", a spus Franks. Duminică, Franks a evitat să se pronunţe despre posibilitatea amânării vânzării de acţiuni. La acel moment premierul Boc nu îşi dăduse încă demisia.

Raiffeisen crede că nu vom reuşi listările Hidroelectrica şi Petrom în acest an Dacă anterior Guvernul român anunţase că va relua oferta Petrom în acest an, care a eşuat în 2011 din cauza preţului prea mare cerut de stat, într-un draft de săptămâna trecută a scrisorii de intenţie aceasta nu mai era trecută. România s-a angajat să listeze câte 15% din Romgaz, Transgaz şi Transelectrica, câte 10% din Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, 20% din Tarom şi să privatizeze CFR Marfă, Oltchim şi Cuprumin. La acestea se adaugă listarea a câte 15% din cele trei filiale de distribuţie a energiei rămase la Electrica, precum şi privatizările complexurilor electrice Oltenia şi Hunedoara, precum şi a Electrica Furnizare. La finele lunii ianuarie casa de brokeraj Raiffeisen Capital & Investment (RCI) scria într-un raport cătranzacţiile la Pe

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum 19 minute
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum 42 minute
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 32 minute
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum o ora
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 9 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 12 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum 7 ore
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 11 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 11 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Echipa Europei a câştigat Laver Cup

News.ro acum 7 ore
Echipa Europei a câştigat Laver Cup Berlin 2024, după ce Carlos Alcaraz l-a învins pe Taylor Fritz cu 6-2, 7-5, duminică, aducând victoria cu 13-11 la general pe Uber Arena. Este al cincilea titlu Laver Cup pentru Echipa Europei, oferind un moment d

Vremea

București
acum

15°
lun.

15°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

18°/29°
Iasi
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°