Mihai-Răzvan Ungureanu, directorul Serviciului de Informaţii Externe, este propunerea anunţată, luni seară, de preşedintele Traian Băsescu pentru funcţia de prim-ministru. Premierul desemnat a susținut o conferință de presă, în care independenţa sa politică îi garantează spaţiul necesar pentru a-şi îndeplini mandatul. Tot în cadrul aceleiași conferințe, Traian Băsescu a declarat faptul că știa despre intenția fostului premier Boc de a demisiona, încă din luna decembrie.
Luni seara evenimentele importante s-au succedat și o dată cu ele, practic, s-a scris încă o filă din istoria României. După ce, doar pentru câteva ore, interimatul la funcția de premier al statului a fost deținut de Cătălin Predoiu, aseară, Traian Băsescu a anunțat ca premierul desemnat să fie Mihai-Răzvan Ungureanu, directorul Serviciului de Informaţii Externe. Premierul desemnat a susținut o conferință de presă, în care independenţa sa politică îi garantează spaţiul necesar pentru a-şi îndeplini mandatul. „Este o responsabilitate mare, pe care mi-o asum conştient, atât de dificultatea acestei posturi şi mai ales de contextul delicat în care ne aflăm. Am experienţa unor instituţii care sub mandatele mele s-au modernizat şi au devenit performante – MAE, SIE. Intenţionez să folosesc această experienţă în eficientizarea guvernării, iar independenţa mea politică îmi garantează spaţiul necesar pentru a-mi îndeplini acest mandat”, a spus Ungureanu. Tot în cadrul aceleiași conferințe, Traian Băsescu a declarat faptul că știa despre intenția fostului premier Boc de a demisiona, încă din luna decembrie. „Încă din luna decembrie, am avut discuţii cu premierul Emil Boc cu privire la depunerea mandatului. Decizia a fost amânată din motive de interes naţional. În primul rând, în luna decembrie s-a constatat că ar fi fost foarte greu, în partea a doua a lunii decembrie, să avem o majoritate parlamentară