Burghezia bolşevic-liberală nu fură numai statul... ne fură şi pe noi, în măsura în care statul ne aparţine.

Dragă Ștefan Racoviţă, aş putea împărţi obiecţiile pe care mi le faci în două categorii: unele de natură terminologică, altele de fond. Astfel, îmi faci o obiecţie în marginea „Războiului Rece“. Ai dreptate, în sens larg, Războiul Rece a durat până în 1991. Eu aş spune chiar că nu a încetat niciodată: disuasiunea nucleară continuă, iar Rusia şi Statele Unite continuă să fie pe poziţii diferite în multe subiecte (vezi, actualmente, Siria). Dar Războiul Rece în sens strict a fost acea perioadă, despre care şi dumneata îţi aminteşti, când nu existau nici convenţie, nici dialog şi un conflict grav putea izbucni oricând. Această tensiune nereglementată a încetat după criza rachetelor din Cuba, datorită fermităţii lui J. Kennedy. După aceea a apărut „destinderea“. O nouă agravare a apărut odată cu invazia Afganistanului de către URSS, în 1979. Dar, de data asta, URSS era în netă decadenţă. În fine, nu ăsta e subiectul. Dar ideea „convergenţei celor două sisteme“ a apărut după încetarea acelei stări de nondialog, adică tocmai în perioada „destinderii“. Astfel, nu văd ce te contrariază în afirmaţia mea, fiindcă reiei definiţia d-lui Aligică, pe care aş putea-o contrasemna.

În ce priveşte termenul „neoliberalism“, nu aş fi îndrăznit să ţin un curs de istoria ideilor politice, dar este evident că este vorba de ceea ce se numeşte azi „neoliberalism“, adică acel „slogan“ care nu este unul, ci chiar un termen definitoriu pentru fetişismul Pieţei, ridicat după anii thatcherismului la o putere nemaivăzută. Toată lumea ştie despre ce vorbesc, inclusiv dumneata, cum reiese din textul pe care l-ai scris.

Referindu-mă la burghezia bolşevic-liberală, pe care am impresia că amândoi o condamnăm, dumneata susţii că ea fură doar statul. Ea nu fură numai statul