Perioada pentru depunerea cererii celei de-a doua tranşe de plată aferentă Măsurii 112 "Instalarea tinerilor fermieri" va fi prelungită de la 30 de luni la 33 de luni, în situaţii justificate, a anunţat ieri Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), precizând că a început deja demersurile în acest sens.
"Demersul are la bază analiza privind implementarea acestei măsuri de investiţii, cât şi solicitările beneficiarilor cu privire la imposibilitatea operării transferurilor de teren la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, transferuri care nu pot fi efectuate decât în perioada martie - mai a fiecărui an", a comunicat ieri APDRP.
Modificarea procedurilor de contractare şi plată este în conformitate cu fişa Măsurii 112, care prevede un termen maxim de 36 luni, din momentul semnării contractului de finanţare nerambursabilă, pentru verificarea condiţiilor de acordare a celei de-a doua tranşe de plată cât şi pentru efectuarea plăţii către beneficiar. În urma modificării, această perioadă se reduce la trei luni, pentru situaţii justificate.
Măsura 112 "Instalarea tinerilor fermieri" se încadrează în Axa I - "Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier" şi are ca obiective generale îmbunătăţirea şi creşterea competitivităţii sectorului agricol prin promovarea instalării tinerilor fermieri şi sprijinirea procesului de modernizare şi conformitate cu cerinţele pentru protecţia mediului, igiena şi bunăstarea animalelor, siguranţa la locul de muncă; îmbunătăţirea managementului exploataţiilor agricole prin reînnoirea generaţiei şefilor acestora, fără creşterea populaţiei active ocupate în agricultură.
Obiectivele specifice ale măsurii se referă la creşterea veniturilor exploataţiilor conduse de tinerii fermieri.
Obiectivele operaţionale se referă la creşterea numărului de tineri agricultori care încep p