Mesajul a fost trimis. Multumesc!

E mare lucru să poţi faci bine oamenilor şi să nu se simtă păcăliţi!

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 7 februarie 2012 ·

La a V-a ediţie a Balului Însuraţilor organizat de familia Gliga din Reghin, au luat parte 1.200 de persoane din comune de pe Văile Mureşului, Gurghiului şi Beicii, dar şi din oraşele Braşov, Bistriţa-Năsăud, Târgu-Mureş, Harghita şi bineînţeles Reghin. După eveniment l-am invitat la un dialog pe organizatorul de serviciu, deputatul Vasile Gliga.

Reporter: Cum vă simţiţi, după eveniment?

Vasile Gliga: Am o stare de spirit euforică, pentru că am reuşit şi cea de-a V-a ediţie a acestui bal. Aproape că mi-au trecut emoţiile, dar ca gazdă trebuie să fii foarte atent la toate. Ne am străduit să creăm un spectacol care să aibă în acelaşi timp identitate şi diversitate, pentru că atunci când mobilizezi atâţia oameni din atâtea medii sociale e normal să fie o gamă la fel de variată de gusturi şi preferinţe dar sper ca “însuraţii noştri” vor pleca de la acest eveniment mulţumiţi şi curioşi în acelaşi timp de cum va arăta ediţia de anul viitor.

Rep.: Cred că la această ediţie familia Gliga s-a autodepăşit!

V.G.: E adevărat, asta am încercat! Să fim pe toate gusturile şi mai buni la toate capitolele. Pot să spun că a fost o lecţie de tradiţie, o lecţie la care au “făcut linişte” 1.200 de oameni în cele două zile. Au primit aşa cum se cuvine rapsozii populari şi au demonstrat că ştiu să aprecieze valoare unui cântec tradiţional sau pur şi simplu să simtă româneşte şi să fie uniţi.

Rep.: Aţi invitat nume grele, precum Grigore Leşe, Aurel Tămaş sau Marius Ciprian Pop…

V.G.: Toţi marii artişti au fost extrem de emoţionaţi şi au recunoscut că nu au cântat niciodată în faţa atâtor oameni îmbrăcaţi în port popular. Cel puţin Grigore Leşe a fost şocat şi chiar l-am simţit că i-a fost oarecum frică de reacţia cu orchestra cu prezentatorul şi cu publicul aproape că nu ar mai fi vrut să intre! Ştiu sigur că anul acesta au fost 1.100 de oameni toţi îm

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 36 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curăţenie pe TikTok/ CNA ar trebui să fie mai fermi şi amenzile să fie mai mari

News.ro acum 52 minute
Candidatul USR pentru funcţia de preşedinte al României, Elena Lasconi, a declarat că USR are în pregătire un proiect de lege prin care să se poată facă ”curăţenie” pe TikTok prin inteligenţa artificială. Lasconi a afirmat că reprezentanţii CNA ar t

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 3 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°