Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul de clone pe care PDL i l-a dat lui Ungureanu: CINE AL CUI E

Publicat in Gandul, marți 7 februarie 2012 ·

Noua garnitură de miniştri pe care a impus-o Emil Boc în guvernul Ungureanu vine să-i securizeze mandatul de preşedinte al PDL, cel puţin pentru perioada până la alegeri, prin păstrarea influenţei oamenilor care l-au susţinut pentru obţinerea celui de-al doilea mandat la şefia partidului. Cei propuşi pentru a se instala în fotoliile ministeriale sunt personalităţi şterse, însă fideli ai miniştrilor debarcaţi astăzi într-o mişcare menită să cosmetizeze imaginea PDL.

Astfel, Elena Udrea, una dintre susţinătoarele lui Boc la şefia partidului, îşi menţine influenţa în continuare în partid, prin plasarea la ministerul Dezvoltării a deputatului Cristian Petrescu, dar şi la Comunicaţii a deputatului Răzvan Mustea.

• După un "stagiu" la primăria sectorului 3 şi la Primăria Capitalei, Petrescu a ajuns deputat în 2008, intrând în grupul susţinătorilor Elenei Udrea. Un an mai târziu a pus bazele Asociaţiei Profesioniştilor de Turism care a beneficiat de proiecte finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, de nu mai puţin de 1,7 milioane de euro.

• Răzvan Mustea a crescut în partid pe filiera Vrancea a Sorinei Plăcintă, ca însă în 2010 a ajuns prim-vicepreşedinte al PDL Bucureşti, filială condusă de Elena Udrea. Sorina Plăcintă şi tatăl deputatului Răzvan Mustea sunt parteneri de afaceri şi unii dintre sponsorii importanţi ai partidului. Anul trecut, Mustea a fost propulsat în fruntea Organizaţiei de Tineret a PDL, "garantat" de Elena Băsescu, amândoi, ca o coincidenţă, terminând aceeaşi facultate.

O altă semnatară a moţiunii cu care Boc a câştigat şefia PDL, Anca Boagiu, şi-a impus omul la Transporturi. Alexandru Nazare a intrat în echipa lui Boagiu pe vremea când aceasta era ministru al Integrării Europene (2004-2007). El a fost plasat secretar de stat la Finanţe după revenirea la putere a PDL, iar odată cu reîntoarcerea la Transportur

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Suma alocată pentru România

Mediafax acum 28 minute
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum o ora
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum o ora
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 3 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 2 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

VIDEO Un șofer a legat un câine de mașina cu care căra un butoi și s-a plimbat prin orașul Năvodari

HotNews acum o ora
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un câine legat de un autoturism, patrupedul fiind nevoit să alerge pentru a ține ritmul. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Năvodari. Reprezent

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum o ora
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum o ora
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 3 ore
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

26°
lun.

18°/26°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°