Constrâns de problemele crizei economice, premierul, care s-a trezit la guvern pe un scaun refuzat de altul şi pentru care nu era pregătit, a început să taie cheltuielile sectorului bugetar, o reformă necesară, dar de care toţi politicienii s-au ferit cu gândul la viitoarele voturi. Ideea i-a fost însă suflată la ureche de economiştii de la FMI, care i-au promis că îi vor scoate ţara la mal cu cel mai mare împrumut contractat vreodată de România în istoria relaţiilor cu Fondul doar dacă se apucă de tăiat printre bugetari şi pensionari.
Capabil să prezinte ore în şir generalităţi la foc automat, Boc a încercat să convingă publicul bugetar că este sănătos să rămână fără loc de muncă sau cu mai puţini bani. Nu a avut succes, iar senzaţia de ostilitate pe care a crezut că o simte încă de la prima oră a mandatului de premier i-a acutizat neîncrederea faţă de cei din jur, care l-ar fi putut iniţia în tainele comunicării.
A promovat însă o reformă absolut necesară în sectorul bugetar prin decizii de neconceput până atunci, precum tăierea salariilor şi recalcularea pensiilor, eliminarea sporurilor şi a primelor de vacanţă, reducerea posturilor în agenţii guvernamentale, revizuirea Codului Muncii, introducerea unei grile unitare de salarizare. A încercat chiar să se ocupe mai serios de tăierea pensiilor, uitând însă că astfel îi loveşte şi pe cei care aveau ultimul cuvânt - judecătorii Curţii Constituţionale. Rezultatul a fost unul previzibil - tăierea pensiilor a devenit doar un deziderat, iar efectul a fost unul neinspirat şi scuzat doar de timpul prea scurt de decizie impus de acelaşi FMI - majorarea TVA.
Afaceri dubioase
la etajele inferioare
Înconjurat de prea puţini specialişti şi omiţând, uneori cu bună-ştiinţă, texte constituţionale, Boc a gafat repetat, pornind de la angajamente de loialitate pe viaţă impuse funcţionarilor din su